Japonia a avut până acum câțiva ani cel mai rapid tren din lume, dar China a reușit să depășească această performanță, chiar dacă a trecut pragul cu doar 10-12 kilometri pe oră. Japonia redobândește însă acum titlul cu noul „bullet train”, botezat Alfa-X, dezvoltat pentru compania de căi ferate JR East, arată nbcnews.com. Viteza acestuia, de 360 de kilometri la oră, depășește cu aproximativ 40 de kilometri la oră pe cea a trenurilor comerciale aflate acum în exploatare iar la timpul de călătorie rivalizează cu avioanele de linie.

O călătorie între Tokyo și Sapporo va dura la această viteză mai puțin de patru ore, distanța dintre cele două orașe fiind de peste 1.000 de kilometri. Timpul va fi redus la jumătate față de cel din prezent, iar noul tren este așteptat să circule cu pasageri din anul 2030.

Alfa X va fi testat în următorii ani, doar noaptea, la o viteză de până la 400 de kilometri pe oră între localitățile Amori și Sendai, potrivit unui comunicat oficial al companiei feroviare.

Prototipul a costat 91 de milioane de dolari, are 10 vagoane și are două motoare electrice puternice, sub locomotivă și ultimul vagon, alimentate de pe o linie de tensiune suspendată. Trenul are frâne electromagnetice și aerodinamice, la fel ca avioanele, pentru a opri rapid în condiții de urgență.


Citește și: FOTO&VIDEO | Silviu Lung a abandonat familia Nițu, după ce a fost condamnat pentru că a omorât un om într-un accident rutier, în 2014: „Dacă ai bani și ai numele lui, se poate orice! Noi suntem niște nimeni”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News