Fost membru în guerrilla marxistă, Jose Mujica este un exemplu pentru toţi conducătorii statelor lumii. Preşedintele Uruguayului îşi donează 97% din salariu, conduce un Volkswagen Beetle din 1987, vinde flori împreună cu soţia sa în propria casă, o locuinţă modestă din Montevideo pe care nu a schimbat-o pentru palatul prezidenţial.
„Nu am nevoie de multe. Trăiesc exact cum trăiam şi când nu eram preşedinte – în acelaşi cartier, în aceeaşi casă, în acelaşi fel. Şi sunt un republican”, declară preşedintele într-un interviu pentru CNN.
Jose Mujica trăieşte în acelaşi fel ca majoritatea poporului deoarece poporul este cel care l-a votat, iar din punct de vedere moral consideră că nu are dreptul de a trăi ca o minoritate în ţara sa.
„Multe persoane vor bani în cantităţi mari. Nu ar trebui să intre în politică. E felul meu de a vedea lucrurile. Nu improvizez. Nu fac marketing. Aceasta este filosofia mea”, a mai spus preşedintele Uruguayului.
În decembrie 2013, Uruguay a devenit prima ţară care a legalizat producţia şi vânzarea canabisului, decizie care a fost lăudată şi criticată în lumea întreagă.
„Regularizăm o piaţă clandestină pe care vrem să o legalizăm”, a explicat preşedintele uruguayan.
„Nu extindem dependenţa. Încercăm să rezolvăm problema în timp util pentru oamenii care se luptă cu această dependenţă, care, ca orice altă dependenţă, este un lucru rău”
Povestea preşedintelui Mujica este cu atât mai remarcabilă cu cât a petrecut 14 ani în închisoare, o perioadă de timp fiind închis în regim solitar: „Când petreci mult timp de unul singur în regim de celulă, o broască, un şobolan care vine să mănânce pentru că laşi nişte firimituri acolo – aceasta este viaţa. Este viaţa pe care o ai acolo”.