Cei patru muncitori, cu vârste între 29 și 47 de ani, erau din județele Vrancea, Neamț și Bacău. Ei făceau parte dintr-o echipă care muncea în tura de noapte la autostradă.

Printre cei patru muncitori morți se numără și un tânăr din Cârligele, Vrancea. El avea 29 de ani și făcuse nunta la începutul lunii septembrie, iar soția lui este însărcinată.

Soția tânărului decedat este educatoare. Rudele, prietenii și reprezentanții primăriei s-au mobilizat pentru a sprijini familia. S-a apelat și la ajutorul cadrelor medicale, mai scrie sursa citată.

Din primele informații, tragedia s-a produs miercuri noapte, în jurul orei 1:30, după ce un utilaj de săpat a lovit magistrala de gaz. Deflagrația a fost urmată de un incendiu uriaș și alți cinci muncitori au fost răniți, doi dintre ei fiind duși cu elicopterul la București, cu arsuri pe o mare suprafață din corp.

În această cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă precum și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, a transmis, joi, Poliția Vrancea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News