Alintat în ţara sa „Mozart al calculatoarelor”, miculţul Marko lucrează ca inginer de sistem de la 6 ani, iar acum predă lecţii de informatică altor copii şi este administrator de reţea la o organizaţie non-profit.

„Vreau să merg în America, pentru că acolo este tehnologia de ultima oră de care am nevoie, iar  în Macedonia aceasta  ajunge târziu. Încă nu sunt programator, deci nu pot crea aplicaţii, dar cea mai mare dorinţă a mea este să lucrez la Microsoft”, a declarat Marko.

Şi pentru că orice meserie cere sacrificii, Marko nu poate merge la şcoală zilnic, însă nu riscă sancţiuni deoarece Ministerul Educaţiei i-a eliberat un permis special ca să poata lipsi atunci când jobul i-o cere.

Marko a fost considerat un mic geniu încă de la 2 ani, deoarece la acea vârstă ştia deja să scrie şi să citească.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News