„Eram în concediu când am primit anunțul pe grupul de muncă, de la comandant. «Diseară se pleacă spre București, iar mâine spre Grecia». L-am sunat imediat și i-am spus că vreau să merg și eu. Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie”, a explicat Andor.
Pompierul a completat, dintr-o suflare: „În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin. Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!”.
„Familia s-a temut, dar a înțeles că îmi doresc să fiu acolo”
El explică faptul că familia s-a temut când a aflat că va pleca: „Au înțeles că îmi doresc să fiu acolo și să pun și eu umărul la tot acest efort comun. Acum vorbim zilnic, după ce termin tura”.
Tânărul pompier a povestit: „Intervențiile sunt destul de dificile. Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde. E ca o cursă contracronometru. Trebuie să acționăm imediat ca să stingem focul înainte de a se extinde”.
Vorbim des cu localnicii, sunt impresionați de cum ne-am mobilizat și ne mulțumesc pentru ajutor. Chiar ne-au spus că ne consideră de-ai lor.
Andor, pompier din Brașov, mobilizat în Grecia:
„Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece. Astfel de gesturi te copleșesc și îți confirmă că ai ales cea mai frumoasă meserie din lume”, a completat salvatorul.
„Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie”
„Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi și sper ca la anul să mă întorc aici în vacanță, iar viața să revină la normal”, se motivează el.
„Chiar dacă suntem pompieri din toate colțurile țării, aici, în Grecia, pot spune că ne înțelegem din priviri, pentru că toți știm ce avem de făcut și pe toți ne unește bucuria de a fi salvator. Și mai știm că ceea ce ne-a adus în această misiune este dorința puternică de a ajuta și dragostea pentru semeni”, a conchis Andor.
Libertatea a publicat marți un reportaj realizat pe teren de trimișii speciali ai ziarului cu pompierii români care au impresionat Grecia.
Începând de duminică, pompierii români, elogiaţi în presa elenă, au intervenit pentru stingerea incendiilor din zona Spathari a Insulei Evia, Convoiul format din mașinile de intervenție și suport care a plecat cu 108 pompieri salvatori de la București a ajuns sâmbătă în Atena și a fost direcționat imediat către insula Evia.
Iar miercuri, 11 august, au apărut primele semnale pozitive: incendiile din insula grecească Evia, pe cale „să fie stăpânite”, a spus un primar local.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a prezentat scuze publice luni pentru modul în care autoritățile au gestionat incendiile de vegetație izbucnite în mai multe zone din Grecia și a anunţat că a aprobat un pachet de asistenţă de 500.000.000 de euro pentru Insula Evia şi regiuna Attica, de lângă Atena.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!