Artele Martiale inseamna, la noi si aiurea, o disciplina greu accesibila oamenilor obisnuiti. Pe langa o rezistenta fizica de invidiat, pentru a practica vreunul din stiluri iti mai trebuie un psihic de fier si o seriozitate atipica plaiurilor mioritice.
Florin Ioana este, in prezent, antrenorul cu cele mai bune rezultate in ierarhiile celor doua federatii autohtone de specialitate. Activeaza in Capitala la cluburile Metrorex si RATB, unde pregateste sportivii la wu-shu, kung-fu si kick-boxing, prima disciplina fiind inclusa pe lista sporturilor olimpice. Florin are in prezent 33 de ani si practica wu-shu din 1982, devenind in mod oficial antrenor in 1991.
„Inainte de Revolutie am avut sansa sa ma pregatesc impreuna cu maestrul chinez Li Xi Ming, intr-un cadru ilegal, pentru ca pe acea vreme in Romania Artele Martiale erau, oficial, interzise. Practic, acesta a fost cel mai important pas al carierei mele, influentandu-ma decisiv in privinta viitorului”, ne-a precizat Ioana. Cel mai mare vis al sau este sa ajunga in China, pentru a se pregati alaturi de celebrii calugari Shaolin. De altfel, e mandru ca singurul compatriot acceptat de acestia, aradeanul Vitia Mereanu, a fost o vreme elevul lui. Intre timp, a mai facut cateva stagii in tara alaturi de maestri recunoscuti in domeniu, precum batranul de 83 de ani din imagine, pe numele sau Shi De Feng.
Dupa zece ani de munca, Florin nu se poate lauda cu cine stie ce acumulari materiale. „Aici e vorba doar de pasiune”, spune el. „Satisfactiile, doar de ordin moral, sunt imense atunci cand un sportiv de-al meu reuseste o performanta notabila”. Pana acum, au fost, slava Domnului, destule: 101 titluri de campioni nationali, doua de campioni si patru de vicecampioni europeni, trei medalii de argint la CM.