Australianul Ken Grenda (79 de ani) a devenit de curând cel mai generos patron din Australia. El le-a dăruit angajaţilor prime uriaşe după ce şi-a vândut compania cu 400 de milioane de dolari, scrie dailytelegraph.com.au. Omul nu a dorit să pătreze banii doar pentru el şi s-a gândit ca în pragul retragerii din lumea afacerilor să le facă o bucurie neobişnuită angajaţilor care au muncit zeci de ani pentru el. Astfel, oamenii au primit câte 8.500 de dolari, unii ajungând să vadă în cont chiar şi 30.000 de dolari. Suma totală a fabuloaselor prime se ridică la 15 milioane de dolari,
„O afacere este la fel de bună ca şi oamenii care lucrează în compania respectivă şi oamenii noştri sunt fantastici. Asta vine să recunoastă meritele lor. Sunt angajaţi la a doua generaţie, iar unul dintre ei are aceeaşi slujbă de 52 de ani”, a declarat Ken Grenda.