Numărul militarilor ruşi ucişi ar putea fi chiar mai mare de 20, cred aceiaşi bloggeri, care precizează că şase elicoptere şi un avion de recunoaştere au fost doborâte de luptătorii Wagner în timp ce aceştia înaintau către Moscova.

Autorităţile ruse nu au confirmat deocamdată vreun bilanţ al victimelor.

Ce aparate de zbor au fost doborâte de combatanții Wagner

Printre elicopterele doborâte se numără trei aparate MI-8, folosite în operaţiuni de război electronic şi care oricum erau puţine pe frontul din Ucraina, notează popularul blog militar rus Rybar.

Conform aceleiaşi surse, un avion de transport Il-18 al armatei ruse şi care avea la bord un post de comandă de asemenea s-a prăbuşit, toţi militarii din avion pierzându-şi viaţa.

Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat el însuşi la începutul rebeliunii că luptătorii săi au doborât un elicopter al armatei ruse.

„Marșul dreptății”, oprit în apropierea Moscovei

El a pornit cu gruparea sa de mercenari un „Marş al Dreptăţii” către Moscova, cu scopul de a înlocui conducerea militară rusă, pe care o acuză pentru eşecurile armatei ruse în războiul din Ucraina, şi a ajuns sâmbătă la câteva sute de kilometri de capitală.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Criza ce ameninţa puterea preşedintelui Vladimir Putin a fost în final dezamorsată printr-un acord mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, ce prevede că Rusia va renunţa la acuzaţiile penale împotriva lui Prigojin şi a luptătorilor participanţi la rebeliune.

Conform aceluiași acord, liderul Wagner trebuie să plece în Belarus.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI