Uniunea Națională a Jurnaliștilor din Ucraina a publicat o listă cu numele acestora și a precizat că este vorba doar de decese confirmate de procuratura generală.
Unii dintre ei erau străini, a adăugat sindicatul. Printre cei care şi-au pierdut viaţa se află un cameraman de la Fox News, Pierre Zakrzewski, care a fost ucis în timp ce transmitea războiul rus din Ucraina, regizorul american Brent Renaud, care a fost ucis în oraşul ucrainean Irpin, notează News.ro.
Fotograful ucrainean Maksim Levin, despre care nu mai existau veşti de trei săptămâni, a fost găsit mort după retragerea trupelor Rusiei de pe teritoriul apropiat Kievului, a anunţat preşedinţia ucraineană, potrivit Le Figaro.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia