”Sunt câteva cifre estimative (privind numărul de câştigători la loteria bonurilor fiscale – n.r.), undeva la cel puţin 2.000 de bonuri ar fi fost emise la acea valoare, în acea zi. Acum trebuie să aşteptăm cele 30 de zile pentru depunerea bonurilor câştigătoare de către proprietarii lor şi apoi vom şti exact câţi anume, cât va fi câştigul pe persoană. Suma de un milion de lei se împarte exact la numărul de bonuri declarate”, a declarat Eugen Teodorovici, la emisiunea ”Ultimul cuvânt”, de pe B1 TV.
Ministrul Finanţelor a precizat că următoarea extragere va avea loc în luna iunie, apoi extragerile vor avea loc în fiecare lună.
„Prima extragere al fost cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Cea de-a doua va fi în luna iunie pentru aprilie şi pentru mai. Deci cele două luni vor fi acoperite cu o extragere în luna iunie. Iar după aceea intrăm pe prevederea normală, prevăzută de ordonanţa 10/2015 care spune că lunar, începând cu luna iunie, se vor organiza astfel de loterii pentru bonurile fiscale”, a mai precizat ministrul Finanţelor.
Eugen Teodorovici a mai declarat şi că ia în calcul şi organizarea altor tombole pentru a stimula anumite zone din economie, unde evaziunea fiscală este ridicată.
”Eu mă gândesc să iniţiem chiar şi tombole, poate lunare, pe lângă cele care se vor organiza, pentru a stimula anumite zone din economie, acolo unde poate evaziunea fiscală este una ridicată. De exemplu, în sectorul legume-fructe”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Urmărește-ne pe Google News