Douăzeci și șase de persoane, șase protestatari și 20 de polițiști, au fost rănite marți în ciocniri violente produse în timpul unei manifestații la Paris împotriva reformei codului muncii.
Incidentele au început după ce sute de persoane purtând cagule au aruncat proiectile asupra forțelor de poliție în cursul manifestației la care zeci de mii de persoane au protestat marți în capitala Franței, la apelul sindicatelor.
Sindicatele, în frunte cu Confederația Generală a Muncii (CGT), au anunțat mobilizarea a mii de persoane împotriva reformei codului muncii, organizatorii contând pe o participare mai numeroasă decât pe 31 martie, zi de proteste care a reunit aproape 390.000 de persoane în 250 de localități — conform autorităților—, 1,2 milioane, potrivit sindicaliștilor.
În cursul dimineții, au fost semnalate baraje la Brest, în Bretania (est), și greve în portul Marsilia (sud). Sectorul energetic a fost și el afectat, cu scăderi de producție în mai multe centrale și linii de înaltă tensiune tăiate în regiunea pariziană, potrivit CGT.
La Paris, Turnul Eiffel a fost închis din cauza grevei unei părți a personalului.
În sectorul căilor ferate, după 14 zile de grevă, rata de participare a fost marți de 7,3%, față de 4,6% cu o zi în urmă.
Încă două zile de greve și manifestații în întreaga țară sunt anunțate pentru 23 și 28 iunie.
Mișcarea socială s-a înăsprit în urmă cu trei săptămâni, odată cu blocarea unor porturi, rafinării și depozite de carburant, obligând autoritățile să recurgă la rezervele strategice de petrol.