Administraţia prezidenţială a Azerbaidjanului a declarat că ceea ce a descris ca fiind o „operaţiune antiteroristă” va continua până când „formaţiunile militare armene ilegale” se vor preda şi guvernul separatist din Nagorno-Karabah se va desfiinţa.

Nagorno-Karabah, o zonă muntoasă din regiunea instabilă a Caucazului de Sud, este recunoscută la nivel internaţional ca teritoriu azer. Însă o parte a acestuia este condusă de autorităţile separatiste armene, care susţin că zona este patria lor ancestrală. Regiunea a fost în centrul a două războaie – ultimul în 2020 – de la căderea Uniunii Sovietice în 1991.

Ombudsmanul pentru drepturile omului din Nagorno-Karabah, Geghan Stepanyan, a declarat că 27 de persoane, inclusiv doi civili, au fost ucise şi alte peste 200 au fost rănite. Potrivit declaraţiilor anterioare ale lui Stepanyan, un copil s-a aflat printre cei ucişi, iar 11 copii s-au numărat printre cei răniţi.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Biroul procurorului general din Azerbaidjan a declarat că forţele armene au tras asupra oraşului Shusha, un oraş din Nagorno-Karabah aflat sub controlul Azerbaidjanului, folosind arme de calibru mare, ucigând un civil.

Niciuna dintre aceste afirmaţii nu a putut fi verificată în mod independent.

 

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cerut Azerbaidjanului să oprească imediat operaţiunea, afirmând că aceasta agravează o situaţie umanitară deja gravă – o referire la o lungă blocadă de facto a regiunii de către Baku.

Armenia, care afirmă că forţele sale armate nu se află în Karabah şi că situaţia de la graniţa sa cu Azerbaidjanul este stabilă, a cerut ajutorul membrilor Consiliului de Securitate al ONU şi intervenţia forţelor ruseşti de menţinere a păcii de pe teren.

Rusia, care a mediat o încetare a focului fragilă după un război în 2020, în urma căruia Azerbaidjanul a recucerit întinderi de teren în Nagorno-Karabah şi în jurul acestuia, pe care le pierduse într-un conflict anterior, în anii ’90, a cerut tuturor părţilor să înceteze luptele.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
 

„Îndemnăm părţile aflate în conflict să oprească imediat vărsarea de sânge, să înceteze ostilităţile şi să elimine victimele civile”, a transmis Ministerul rus de Externe.

Ministerul Apărării din Azerbaidjan a anunţat, marţi, începerea operaţiunii, afirmând că poziţiile din linia frontului şi mijloacele militare ale forţelor armate ale Armeniei sunt „incapacitate cu ajutorul armelor de înaltă precizie” şi că au fost atacate doar obiective militare legitime.

Cu toate acestea, Ministerul de Externe al Armeniei a negat că armele sau trupele sale se aflau în Nagorno-Karabah şi a calificat drept „minciună” sabotajele şi minele terestre semnalate în regiune. Prim-ministrul armean, Nikol Pashiyan, a afirmat că principalul obiectiv al Azerbaidjanului a fost acela de a atrage Armenia în ostilităţi.

 
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Oficialii etnici armeni din Nagorno-Karabah au transmis, într-o declaraţie, că Stepanakert, capitala regiunii, şi alte sate au fost „supuse unui bombardament intens”. Armata din regiune a declarat că Azerbaidjanul a folosit avioane, artilerie şi sisteme de rachete şi drone în lupte.

Un material video din oraş a arătat o clădire rezidenţială avariată, cu geamuri sparte şi maşini avariate în apropiere.

Locuitorii din Stepanakert s-au mutat în subsoluri şi în adăposturi antiaeriene, iar luptele au întrerupt curentul electric. Penuria de alimente a persistat în zonă, iar cantitatea limitată de ajutoare umanitare livrate luni nu a fost distribuită din cauza bombardamentelor, care au fost reluate seara, după ce s-au oprit pentru scurt timp după-amiaza.

O declaraţie a Ministerului Apărării de la Baku arată că forţele azere au ocupat până acum peste 60 de posturi militare şi au distrus până la 20 de vehicule militare, împreună cu alte echipamente.

Nagorno-Karabah şi teritoriile învecinate considerabile se aflau sub controlul etnicilor armeni de la sfârşitul războiului separatist din 1994, dar Azerbaidjanul a recâştigat teritoriile şi părţi din Nagorno-Karabah în timpul luptelor din 2020. Acestea s-au încheiat cu un armistiţiu care a plasat forţe de menţinere a păcii ruseşti în Nagorno-Karabah.

Ostilităţile au loc pe fondul unor tensiuni ridicate între Armenia şi aliatul său de lungă durată, Rusia. Armenia s-a plâns în repetate rânduri că forţa rusă de menţinere a păcii, formată din 2.000 de membri, nu a putut sau nu a vrut să menţină deschis drumul spre Armenia, deşi această obligaţie era stipulată în acordul care a pus capăt războiului din 2020.

De asemenea, Armenia a înfuriat Rusia, care are o bază militară în ţară, prin organizarea de exerciţii militare cu Statele Unite în această lună şi prin faptul că s-a îndreptat spre ratificarea Convenţiei de la Roma, ce a creat Curtea Penală Internaţională, care l-a pus sub acuzare pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Mii de protestatari s-au adunat marţi în centrul Erevanului, capitala Armeniei, blocând străzile şi cerând autorităţilor să îi apere pe armenii din Nagorno-Karabah. Unii au intrat în conflict cu poliţia, care ar fi folosit grenade paralizante. În total, 34 de persoane – 16 poliţişti şi 18 civili – au fost rănite în timpul confruntărilor, a declarat Ministerul armean al Sănătăţii. Aproximativ jumătate dintre acestea continuă să primească asistenţă medicală, a precizat ministerul.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

Alamar13   •   20.09.2023, 19:03

Cei doua mii de militari rusi din nagorno karabah s-au retras, dupa ce azerii au bombardat un post rusesc. Nagorno karabah este populat in majoritate de armeni dar pe plan international, nagorno karabah este recunoscut ca teritoriu azer. De data aceasta presedintele Armeniei a refuzat sa trimita armata armeana in nagorno karabah Ptr asta radicalii armeni ai cer demisia. Presedintele Armeniei a procedat corect. A salvat mii de vieti. Armenia va parasi alianta cu rusia impotenta.

mica   •   20.09.2023, 17:33

Un conflict care nu se mai termina.

EmiM   •   20.09.2023, 13:21

Doamne ferește de cat război există in lume

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI