În localitatea Zixing, situată la o distanţă de circa 1.500 de kilometri sud-vest de Beijing, au căzut, la începutul săptămânii ploi record – 645 de milimetri de precipitații înregistraţi local în 24 de ore -, a precizat agenţia de presă oficială China Nouă, relatează Agerpres.
Un sat din apropierea oraşului Zixing a fost temporar izolat, fără să mai aibă acces la comunicaţii sau la reţeaua rutieră.
Autorităţile au mobilizat de urgenţă 5.000 de salvatori, iar peste 11.000 de locuitori au fost evacuaţi, potrivit China Nouă.
Cel mai recent bilanţ, publicat marţi, vorbea despre patru morţi şi trei dispăruţi.
Taifunul a exacerbat ploile sezoniere
În această vară, China a fost lovită de fenomene extreme, cum ar fi ploi torenţiale şi inundaţii, dar şi temperaturi neobişnuite în anumite zone.
O mare parte din nordul Chinei a fost afectat de valuri de caniculă, inclusiv capitala Beijing, unde s-au înregistrat temperaturi de peste 35 grade Celsius timp de mai multe zile.
Totodată, săptămâna trecută, ploile intense provocate de taifunul Gaemi au dus la inundaţii grave în capitala statului Filipine, Manila, şi în anumite zone din oraşul Kaohsiung, în Taiwan.
Acest taifun, cel mai puternic care a lovit Taiwanul în ultimii opt ani, a ucis cel puţin cinci oameni şi a făcut sute de răniţi.
În Filipine, taifunul a exacerbat ploile sezoniere şi a provocat inundaţii şi alunecări de teren care au ucis cel puţin 30 de persoane.
FOTO: Profimedia