UPDATE ora 13.00. Autorităţile chineze au rectificat în creştere, la cel puţin 48 de morţi şi 30 de răniţi, bilanţul victimelor după prăbuşirea, miercuri, a unei secţiuni a unei autostrăzi din provincia Guangdong.
Operaţiunile de salvare, la care au luat parte peste 500 de oameni, continuă, având în vedere amploarea surpării, şi urmăresc eliberarea tuturor vehiculelor şi recuperarea cadavrelor.
Cei 30 de răniţi au fost duşi la spitalele din apropiere, ei fiind în afara oricărui pericol.
Știrea inițială: În urma incidentului, cel puțin 36 de persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite și transportate în stare stabilă la spital.
Echipele de salvare au împărțit zona în 10 părți și au căutat supraviețuitorii cu câini și dispozitivele de detectare. În sprijin au fost aduse excavatoare și macarale.
Efortul de căutare a fost complicat de ploaia constantă, pietrișul și pământul care au căzut la fața locului prezentând un anumit risc pentru muncitori, a declarat un oficial al departamentului de pompieri pentru presa chineză.
Prăbușirea porțiunii de autostradă a lăsat o „cicatrice” pe o pantă abruptă într-o zonă împădurită. Martorii incidentului au declarat că au auzit un zgomot puternic și au văzut o gaură largă deschizându-se în spatele lor după ce au trecut pe lângă secțiunea de drum chiar înainte ca aceasta să se prăbușească.
Televiziunea de stat CCTV a declarat că surparea a fost un „dezastru geologic natural”, care s-a produs „sub impactul puternicelor ploi persistente”.
Averse uriaşe s-au abătut în ultimele săptămâni în provincia industrială Guangdong, care are Canton drept capitală, provocând inundaţii grave şi alunecări de teren. În ultimele zile, ploile torenţiale au fost mult mai puternice decât în mod normal pentru această perioadă a anului chiar înainte de sezonul musonilor.
„Intensificarea schimbărilor climatice” creşte probabilitatea unor „ploi abundente care apar, de obicei, doar în lunile de vară”, a declarat luna trecută Yin Zhijie, responsabil de prognozele hidrologice la ministerul chinez al resurselor de apă, la postul naţional de radio.
FOTO: Profimedia