UPDATE 17.20: Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul sângeros comis luni la un spital din orașul pakistanez Quetta (sud-vest). Noul bilanț arată că cel puțin 70 de oameni și-au pierdut viața, informează Reuters.

Deflagrația a avut loc la ora locală 09:50 (05:20 GMT), în apropierea intrării secției de primiri urgențe a spitalului. Imediat după explozie s-au auzit împușcături, însă nu se știe cine sunt atacatorii.

Autoritățile pakistaneze spun că incidentul a avut loc după ce un atacator kamikaze s-ar fi detonat, însă atacul nu a fost deocamdată revendicat.

 

 

Printre victime se află mai mulți avocați și cel puțin un cameraman TV care a ajuns în grabă la spital, unde fusese adus Bilal Anwar Kasi, șeful Baroului din provincia Balucistan, ucis anterior într-un atac, potrivit agenției Kyodo.

Nawaz Sharif, premierul pakistanez, a condamnat atacurile, precizând: „Nimeni nu va fi lăsat să distrugă pacea acestei provincii”.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.