Alte 11 persoane au fost salvate de autorități, iar polițiștii din Indonezia au anunțat că vor începe o anchetă, pentru a verifica dacă a fost vorba de neglijență din partea celor care gestionează plimbările cu barca în apele din zonă.
La momentul în care s-a produs incidentul, în barcă se aflau 20 de persoane, deși ambarcațiunea are o capacitate pentru maximum 14 persoane și era condusă de un copil de 13 ani.
„Cauza accidentului a fost supracapacitatea. Cei 20 de oameni și-au făcut un selfie pe partea dreaptă, apoi barca a pierdut echilibrul și s-a răsturnat”, a declarat șeful poliției din Java centrală, Ahmad Lutfi, pentru AFP.
După accident, poliția a ordonat închiderea stațiunilor turistice din bazinul Kedung Ombo, „deoarece nu respectă protocoalele de sănătate și siguranță și încalcă capacitatea de vizitare specificată”, a spus Lufti.
Serviciile de căutare și salvare din Indonezia încă încearcă să găsească două persoane pierdute în ape. Una dintre cele două persoane date dispărute este cel mai mic copil al unui bărbat care a supraviețuit, dar care și-a pierdut soția și doi dintre copii, în vârstă de 4 și 7 ani, în acest accident.