Trupurile mamei Rhonita Maria LeBaron, ale gemenilor
săi de șase luni, precum și a celorlalți doi copii, de 10, respectiv 12 ani, au
fost găsite ciuruite de gloanțe într-o camionetă calcinată, arată
dailymail.co.uk.
Le-au întins o ambuscadă, au deschis focul asupra camionetei şi au incendiat-o. Este un masacru.
Julian LeBaron, liderul comunității mormone
Alte două mame, Christina Langford Johnson și Dawna
Langford, au fost găsite moarte câteva ore mai târziu, alături de cei doi copii
ai celei din urmă, în alte două mașini ciuruite de gloanțe.
Alţi cinci sau şase copii, dintre care unul rănit de
glonţ, au reuşit să fugă şi s-au întors pe jos.
O fetiţă este dată dispărută după ce a fugit în pădure
să se ascundă, a mai spus LeBaron.
O rudă a victimelor a spus că cel puțin alte 13
persoane au fost răpite.
La rândul său, procurorul din Chihuahua, César Augusto
Peniche, a afirmat că numărul victimelor rămâne ”neclar”.
Victimele mergeau la o nuntă
Membrii familiilor LeBaron și Langford, care sunt înrudite, se îndreptau cu o caravană de mașini, la o nuntă de mormoni, care avea loc în sudul SUA.
Atacul a avut loc la Rancho de la Mora, la limita
dintre statele mexicane Chihuahua şi Sonora, în apropierea graniţei cu SUA,
într-o zonă unde acţionează numeroşi traficanţi de droguri
Comunitatea din care provin victimele este formată din descendenţi ai mormonilor fugiţi din Statele Unite în secolul al XIX-lea pentru a scăpa de reprimarea poligamiei practicate în cadrul religiei lor.
Numeroşi mormoni din Mexic deţin cetăţenie atât mexicană, cât şi americană.