Orașul Kiel din nordul Germaniei a fost lovit, miercuri, de o tornadă care a provocat pagube importante. Şapte persoane au fost rănite, au anunţat autorităţile joi dimineaţă, informează DPA, citată de Agerpres.
„Aşa ceva este absolut imposibil de prognozat”, a declarat meteorologul Sebastian Wache pentru DPA, adăugând că tornada s-a format la periferia oraşului Kiel.
Patru persoane au fost rănite grav, în timp ce alte trei trei au suferit răni moderate, au anunțat reprezentanții pompierilor. Câteva dintre persoanele rănite au fost lovite în zona capului de obiecte luate de vânt.
„O mulţime de (n.r. – obiecte) zburau în jur. A afectat emoțional pe toată lumea”, a relatat un angajat al unui restaurant din Kiel.
Din cauza vântului extrem de puternic, mai multe acoperişuri au fost smulse de pe case, iar ţiglele s-au desprins din cauza vântului, au precizat pompierii.
Bernd Klose, preşedintele unui club de canotaj din Kiel, a declarat că situaţia este „tristă”, povestind că un copac a fost doborât de vânt, iar mai multe pubele au fost răsturnate.