[libgallery id=”1706536″]
SUMAR
- MAE: Printre victimele atacului din Ierusalim nu se află cetăţeni români
- Declarațiile șocante ale soldatului care l-a ucis pe autorul atacului din Ierusalim
- Premierul Israelului despre atacatorul din Ierusalim: „Toate dovezile sugerează că acesta era un susținător al Statului Islamic”
UPDATE 18.10: Soldatul, pe nume Eitan, care a deschis focul și l-a ucis pe autorul atacului din Ierusalim, susține că inițial a ezitat să tragă ca să nu treacă prin aceeași situație ca militarul Elor Azaria, care a fost recent condamnat pentru uciderea prin imprundenţă a unui atacator palestinian rănit.
UPDATE 18.00: Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat că atacatorul era un susținător ISIS. „Știm identitatea atacatorului și toate dovezile sugerează că acesta era un suporter al Statului Islamic”, a declarat premierul.
UPDATE 17.15: Site-ul turc Israel News Online anunță un nou bilanț ce indică cinci soldați morți, trei femei și doi bărbați, și 16 răniți. Acesta nu a fost încă confirmat de autorități. Atacatorul, care fusese eliberat recent din închisoare, a trecut cu camionul de mai multe ori peste corpurile victimelor, mai notează publicația.
UPDATE 16.10: MAE susține că printre victimele atacului de la Ierusalim nu se află cetățeni români.
UPDATE 15.45: Publicația Times of Israel anunță că atacatorul este un palestinian de 28 de ani, pe nume Fadi al-Qanbar, din suburbia palestiniană Jabel Mukaber, Ierusalimul de Est. Polițiștii fac deja percheziții în casa acestuia. Autoritățile fac apel la cetățeni să doneze sânge pentru răniți. Patru soldați, trei femei și un bărbat, au fost ucisi, iar potrivit publicației menționate 15 au fost răniți, șase dintre ei având răni severe.
UPDATE 14.50: O martoră la incident, Leah Schreiber, conducea grupul de soldați într-un tur de orientare, când atacul a avut loc. „Eram cu grupul de soldați când un atacator terorist a intrat cu camionul în ei. Oamenii țipau „Ce se întâmplă”, iar atacatorul a început să dea cu spatele”, a spus aceasta, precizând că soldații l-au neutralizat pe șofer.
UPDATE 14.20: Autoritățile israeliene anunță un nou bilanț al atacului din Ierusalim. Numărul morților a ajuns la patru, trei femei și un bărbat, în vârstă de aproximativ 20 de ani, în timp ce cei 15 răniți au fost spitalizați, șase fiind în stare gravă. Atacul nu a fost deocamdată revendicat.
Potrivit autorităților, şoferul vehiculului a fost împuşcat. „Este un atac terorist. Un atac cu camion”, a spus un purtător de cuvânt al Poliţiei pentru postul de radio israelian.
Poliția a scris pe Twitter că șoferul camionului a avut ca țintă un grup de soldați israelieni care abia coborâse dintr-un autobuz. Soldații au răspuns cu focuri de armă, potrivit unui martor.
Imaginile de la fața locului arată un camion cu parbrizul găurit de gloanțe. Incidentul a avut loc pe o zonă de promenadă populară, Armon Hanatziv, din Centrul Vechi din Ierusalim. La locul incidentului s-au deplasat mai multe ambulante. „Cel puțin doi răniți sunt în stare gravă”, a declarat un medic de pe ambulanță.
UPDATE: #Palestinian terror attack: 15 Israelis injured after a truck plowed into them in #Jerusalem – Several seriously injured pic.twitter.com/uYJ9nSBoZy
— Amichai Stein (@AmichaiStein1) January 8, 2017
Police units at the scene of truck ramming attack in Jerusalem. A number of people critically wounded. Police looking into the Terrorists id pic.twitter.com/HFLhF8m9iN
— Micky Rosenfeld (@MickyRosenfeld) January 8, 2017
FORCE JOHN KERRY TO WATCH! Tragedy In Jerusalem! Palestinian Runs Over Israeli Soldiers, Then Hits Reverse! https://t.co/ezhEjnSuAW
— 🎙Wayne Dupree (@WayneDupreeShow) January 8, 2017
Atacul vine la scurt timp după ce un camion de 20 de tone, cu numere de înmatriculare de Polonia, care transporta oţel, a intrat în mulțime într-un târg de Crăciun din Berlin pe 19 decembrie. 12 persoane au murit atunci și 48 au fost rănite. Incidentul seamănă cu atentatul de la Nisa din 14 iulie, când un camion a intrat în mulţimea care se plimba pe stradă şi sărbătorea Ziua Naţională a Franţei. 86 de persoane au fost ucise atunci.