Când avea 10 ani, Don Gorske i-a spus tatălui său că, atunci când va fi mare, va mânca la McDonalds în fiecare zi a vieții sale. „Când ești copil, spui multe prostii”, recunoaște Gorske, acum în vârstă de 68 de ani. „Cine știa că se va împlini acest lucru?”

Bărbatul din Fond du Lac, Wisconsin, își trăiește visul din copilărie. În această săptămână el a marcat o piatră de hotar încoronată cu semințe de susan, când a sărbătorit 50 de ani în care a mâncat cel puțin un Big Mac aproape fiecare zi. Puținele excepții includ o zi în care restaurantul a fost închis din cauza zăpezii.

Din 1972, Gorske a consumat 32.943 din sandvișurile iconice ale lanțului de fast-food. În unele zile, mănâncă două.

În McDonaldsul din Wisconsin, unde Don are poza pe perete și este întâmpinat de angajați fiind strigat pe nume, a fost sărbătorit evenimentul a 50-a de ani de mâncat burgeri. „Felicitări Don pentru 50 de ani la Mac!”, au scris angajații restaurantului pe un banner.

Explicația lui Gorske pentru obiceiul său neobișnuit este pe cât de simplă, pe atât de sinceră. „Prima dată când am mușcat unul (n.r. un burger) am crezut că este cea mai bună mâncare de până atunci!”, spune el. Așa că a continuat să tot mănânce. El jură că fiecare sandwich dublu de chifteluțe de vită completat cu brânză și sosul special al lanțului este la fel de bun ca primul.

Statutul lui Gorske de superfan este oficial: Cartea Recordurilor Guinness l-a recunoscut pentru prima dată în 1999 pentru cei mai mulți burgeri Big Mac mâncați în viață, 15.490. Guinness și-a actualizat titlul în august anul trecut, când numărul său a ajuns la 32.340.

Gorske, care a fost intervievat în documentarul din 2004 „Super Size Me”, în care regizorul Morgan Spurlock a mâncat McDonalds timp de o lună și a catalogat efectele nocive ale acestuia, insistă că obiceiul nu i-a afectat sănătatea. Nu merge niciodată la medic, spune el, dar i se verifică regulat nivelul colesterolului și tensiunea arterială și ambele sunt bune.

El își vede obiceiul ca pe un cadou pentru soția sa, o asistentă care nu îi împărtășește dieta, dar nu a trebuit niciodată să gătească pentru soțul ei. Aragazul din bucătăria lor „arată exact ca în ziua în care ne-am căsătorit, în 1973”, spune el.

În afară de iubitele lui Big Mac și Cola, el mănâncă sănătos. Cu o zi înainte, Gorske mâncase două Big Mac-uri, unul la prânz și celălalt la cină, cu niște sparanghel din grădina pe care soția lui o îngrijește în curtea lor. A mâncat o banană la gustarea de seară. Aproape că nu comandă cartofi prăjiți.

De asemenea, se plimbă mult și rămâne activ, ajutându-și fiul la magazinul în care lucrează. Scrie scrisori, multe către văduvele și văduvii colegilor ofițeri cu care a lucrat ca agent de securitate al închisorii, timp de 25 de ani.

Alte scrisori pe care le scrie sunt către oameni pe care i-a întâlnit din cauza devotamentului său față de Big Mac. A devenit prieten de corespondență cu un coleg fan din Melbourne, Australia, care îi trimite cutii din Down Under. Un altul din Germania face la fel.

Și apoi sunt cadourile, sau „comorile”, așa cum le descrie el: o pereche de pantofi de clovn Ronald McDonald. Un dozator de paie McDonalds de epocă. O păpușă veche Ronald McDonald pe care i-a dat-o un bărbat mai în vârstă pe care nu l-a întâlnit niciodată.

Acestea se adaugă la suvenirurile pe care le-a adunat de-a lungul deceniilor, care acum umplu podul și subsolul casei sale, inclusiv ambalajele sandvișului său preferat, ambalaje care s-au modificat de-a lungul anilor. El se minunează de conexiunile pe care le-a făcut, toate din cauza unui burger de tip fast-food.

„Este cu adevărat emoționant”, spune el. „Și apreciez că oamenii cred că hobby-ul meu este suficient de cool încât să-și dorească să ia contact cu mine.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News