Piesa vestimentară purtată de Alain Delon în filmul „Once a Thief” a făcut ca și cererea pentru astfel de cojoace să explodeze în România anilor 70.

În acei ani, pieile aparţineau statului comunist, iar fabricile lucrau după tipare proprii, fără a ţine cont de modă și de cerințele pieței, însă „alendelonul” a forțat mâna comuniștilor, potrivit Daliei Bălan, fostă șefă de secție la blănărie în anii 90, citată de Pressone.

Alain Delon

„În anii 60, aproape toată producția mergea la export. Aveam vreo 3.000 de angajați, gândiți-vă cât era de mare! Făceam cojoace, haine de blană, dar, cum comenzile se duceau mai ales către Uniunea Sovietică, era foarte, foarte greu să îți procuri aşa ceva. Oamenii, de obicei, aduceau ei piei crude la fabrică, și aici erau cusute alendelonurile. Nu era chiar la negru, dar nu era nici pe comandă…”, precizează Dalia Bălan.

Potrivit sursei citate, în urmă cu 40 de ani, un „alendelon” costa cât 3-4 salarii medii, când acesta era de aproximativ 1.000 de lei. Prețul s-a menținut relativ constant până la Revoluţia din 1989, când un astfel de cojoc nu depășea 3.500 de lei, conform blogului Mizeria istoriei.

Moda „alendelon” s-a stins spre sfârșitul epocii comuniste, iar pe la începutul anilor 80 au devenit tot mai desuete. Actorul Alain Delon, simbol al cinematografiei franceze, a murit, duminică, la 88 de ani.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News