Pentru parintii sau bunicii nostri ziua de 26 ianuarie era prilej de sarbatoare inainte de 1989. Una silita, ce-i drept, pentru ca de ziua de nastere a celui mai iubit fiu al poporului, Nicolae Ceausescu, se organizau diverse manifestari unde prezenta era obligatorie. In orasul oltean Scornicesti, unde Nicolae Ceausescu s-a nascut in 1918, putini mai sunt cei care mai stiu ce reprezinta ziua de 26 a primei luni a anului. Totusi, cu bune si rele, dictatura ceausista a lasat in urma o serie de realizari monumentale. Revista ‘National Geographic a publicat in numarul din noiembrie 2007 un top al celor mai reprezentative sapte ‘ctitorii.
Nicolae Ceausescu s-a nascut la 26 ianuarie 1918, la Scornicesti, si a murit la 25 decembrie 1989, la Targoviste, impuscat impreuna cu sotia lui, Elena. El a fost conducatorul Republicii Socialiste Romania din 1965 si pana la caderea regimului comunist, survenita in 22 decembrie 1989, cu putin timp inaintea executiei sale.
1. De la Casa Poporului la Palatul Parlamentului
Constructia proiectului faraonic a fost demarata in 1983. Cladirea avea scopul de a gazdui institutiile de conducere ale statului. Pentru ridicarea colosului a fost sacrificata o zona de 7% din centrul istoric al Capitalei. Printre cladirile rase de pe fata pamantului putem aminti Manastirea Vacaresti, Spitalul Brancovenesc sau stadionul Republica.
Bineinteles, in nici un caz nu pot fi ignorati cei 40.000 de oameni evacuati din cartierul de case din Dealul Arsenalului. In prezent, cladirea, inregistrata in Cartea Recordurilor ca fiind a doua ca marime din lume dupa Pentagon, gazduieste permanent Parlamentul Romaniei si Muzeul de Arta Contemporana si temporar diverse evenimente. Constructia nu a fost finalizata nici in ziua de astazi.
2. Canalul Dunare – Marea Neagra
Regimul ceausist a reluat proiectul canalului de navigatie inceput in 1949 si sistat in 1955. Lucrarea a fost reinceputa in 1975, inaugurarea fiind facuta la 26 mai 1984. Canalul leaga porturile Cernavoda, de pe Dunare, si Constanta Sud, de la Marea Neagra. Lungimea canalului e de 64 de kilometri, avand o adancime de 7 metri. La fiecare capat al sau exista cate doua ecluze care permit traficul pe ambele sensuri.
3. Transfagarasanul
Trecut pe harta drept Drumul National 7C, Transfagarasanul reprezinta pentru multi dintre noi cel mai frumos si totodata spectaculos drum rutier montan din Romania. Initial, proiectul a fost criticat, insa Nicolae Ceausescu a avut ambitia ca Romania sa aiba un drum care sa traverseze Carpatii si sa lege direct Transilvania de Muntenia. Constructia a inceput in 1970. In prezent, Transfagarasanul este obiectiv turistic, fiind deschis in totalitate circulatiei rutiere doar din iunie pana in octombrie, din cauza zapezii si a avalanselor.
4. Biblioteca Nationala
Aici trebuia sa fie sediul central al Bibliotecii Nationale a Romaniei. Cladirea a fost inceputa in 1986, insa nici in ziua de azi nu a fost terminata. Doar jumatate din constructie a fost ridicata, in subsolurile insalubre fiind depozitate, in prezent, carti. Acestea se degradeaza pe zi ce trece, din cauza lipsei unui sistem adecvat de climatizare.
5. Casa Radio
Casa Radio, situata pe malul Dambovitei, in apropierea Spitalului Universitar, este a doua cladire ca marime din Bucuresti. Imobilul trebuia initial sa gazduiasca marile muzee din Romania. Constructia a fost demarata in 1986, termenul de finalizare fiind stabilit pentru 1992. De altfel, de aici Ceausescu a tinut ultima cuvantare cu ocazia Zilei Nationale, pe 23 august 1989. A fost concesionata si urmeaza sa fie demolata in procent de 70%.
6. Metroul din Bucuresti
Metroul din Capitala este probabil cel mai reusit proiect comunist. Primele sapaturi pentru tunelurile metroului au inceput in a doua jumatate a anilor ?T70. Scopul retelei a fost fluidizarea traficului in oras, iar in prezent acesta este cel mai rentabil mijloc de transport in comun din Bucuresti. Totusi, economia exagerata impusa de regim se resimte si azi. Hidroizolatiile au fost facute de mantuiala si de multe ori apa se scurge pe peretii statiilor.
7. „Circurile foamei”
Au fost botezate circuri, datorita asemanarii cupolei rotunde cu cea a circului din Bucuresti. Proiectul prevedea ca respectivele ‘complexuri alimentare sa fie un soi de cantine pentru populatia Capitalei, eliminand nevoia de a mai gati acasa si contribuind la economia facuta de regim. Astfel, produsele de calitate erau exportate, banii obtinuti fiind folositi pentru achitarea datoriei externe.
Constructiile au fost demarate la inceputul anilor ?T80, zece ani mai tarziu fiind abandonate. In prezent, majoritatea acestor cladiri au fost cumparate si transformate in centre comerciale sau mall-uri.
Tinerii nu stiu cine a fost Ceausescu
Fostul presedinte comunist Nicolae Ceausescu s-a nascut in 1918, in satul oltean Scornicesti. In 1989, satul a devenit oras, aici fiind construite mai multe ferme de animale si ateliere de confectii, insa si unul dintre cele mai mari stadioane de fotbal din tara. Acum, majoritatea acestora sunt abandonate, fiind lasate in paragina.
Dintre rudele dictatorului, in Scornicesti mai locuieste doar nepotul din partea surorii lui Ceausescu, Emil Barbulescu, de 49 de ani, fostul sef al Securitatii judetului Olt. Omul are un apartament in zona si o casa in aceeasi curte in care exista casa batraneasca unde s-a nascut unchiul sau. ‘Mereu vin oameni care vor sa o viziteze si mai scriu in cartea de impresii. Nu le cer nici un ban, ne-a zis Emil.
Fiind nepot dupa sora, Emil Barbulescu a fost destul de apropiat de fostul dictator. ‘Venea de ziua lui aici. Ducea flori la mormantul parintilor, dupa care trecea pe acasa, manca de obicei sarmale si pe urma pleca, isi aduce aminte Emil. Omul cunoaste si o serie din planurile unchiului sau, ce urmau sa fie aplicate imediat dupa ce datoriile externe erau lichidate, iar economia la care erau supusi romanii ar fi trebuit sa se incheie. ‘In 1990 era planificat sa se puna bazele unei banci de credit international. Noi puteam imprumuta alte state. Ca un exemplu simplu, puteam sa imprumutam Africa de Sud. Ei girau cu o mina de diamante, sa zicem, ne-a spus Emil. Fostul sef de la Securitate isi aduce aminte foarte clar prin ce a trecut in ultima luna a lui ?T89. ‘Facusem rapoarte despre masinile Lada care veneau pline cu rusi. Doar barbati, care se indreptau spre Timisoara, ne-a explicat Barbulescu. Nici acum nu stie daca Ceausescu a crezut ca va face fata unei eventuale lovituri de stat.
‘Nu stiu ce-i pe 26 ianuarie. A! Ceausescu! Stiu ca a fost un om rau, ca dadea mancare cu ratia, insa nu cunosc prea multe detalii, ne-a zis Catalin Musat, de 18 ani.
‘Nu stiu exact cine-i Nicolae Ceausescu. Sunt de numai trei ani in Scornicesti, dar am auzit ca a fost un om bun, ne-a spun si colega lui Catalin, Alina Martinescu, de 18 ani.
Bunuri ale dictatorului, scoase la licitatie la Iasi
Bunuri folosite de cuplul Ceausescu, in timpul vizitelor in judetul Iasi, vor fi scoase la licitatie, la pachet, pe 31 ianuarie, pretul de pornire fiind de 62.000 euro. Printre ele se numara patul matrimonial, birouri, biblioteca din lemn masiv sculptat, scaune si canapele tapitate. Licitatia va avea loc la Iasi.