”Am lucrat mai mult noaptea, le-am scris din memorie. Mi-a plăcut întotdeauna să citesc, iar pe Eminescu l-am adorat. Plângeam la toate poeziile care îmi atingeau sufletul. Ideea mi-a venit într-o noapte, după ce recitisem pentru a nu știu a câta oară poezia ”Luceafărul”. Atunci m-am hotărât să ”scriu” cu acul și cu ața din arnici de cea mai bună calitate, toate strofele poeziei”, povestește doamna Maria Todor.
Pânza, expusă la Biblioteca Aman din Craiova
Pânza de șapte metri a fost expusă astăzi la Biblioteca Aman din Craiova. Maria Tudor a reuşit ca într-o perioadă de trei ani, între 2014 – 2016, să coasă cele 98 de strofe cu aţă roşie. ” Mi-am amintit de pânza de cânepă pe care bunica mi-a lăsat-o să fac din ea saci şi am vrut să folosesc câţiva metri din acest material, am simțit cumva că îi cinstesc memoria. Nu a fost deloc uşor pentru că a trebuit să calculez matematic locul ce se cuvine pentru fiecare strofă, pentru fiecare rând sau literă. Mi-a luat aproape trei ani ca să termin tot ce am avut de scris. Unele litere sunt scrise de tipar, altele cu litere mici, ca să se încadreze perfect în spațiul pe care îl aveam pentru fiecare rând”, spune Maria Todor.
Aceeași pânză i-a fost sursă de inspirație și pentru alte versuri, din Hora Unirii sau Balada Miorița. Femeia a cusut şi ilustraţii care reprezintă Coloana Infinitului şi Cuminţenia Pământului ale sculptorului Constantin Brâncuşi, precum şi Vioara lui George Enescu. ”Le-am cusut pe toate din dragoste pentru Mihai Eminescu şi ceilalţi mari scriitori sau artişti ai României şi aș vrea să am un mic muzeu într-o cameră a locuinţei mele din Cugir. Nepoata mea este cea care mă moștenitește și sper că i-am transmis și ei dragostea pentru cusut și poezie, așa cum am preluat-o și eu de la bunica mea. Credeam că această pânză va rămane aruncată într- o ladă, mâncată de molii. Nu mă așteptam la un asemenea succes”, a mai spus femeia din Cugir.
”Mă trezeam noaptea și continuam să cos”
Maria Todor povestește că nu a avut liniște până ce nu și-a văzut opera gata. Știa că va fi ceva unic, pe care îl va lăsa moștenire. ”Mă trezeam noaptea din somn şi continuam să cos. Nu de puține ori, nu mai puteam adormi la gândul că trebuie să termin pânza cât mai repede. A fost nevoie de multă migală. Mai coseam şi în timpul zilei, dar după ce îmi terminam treburile gospodăreşti. Exista ceva care mă determina să mă apuc din nou de cusut şi să fac ceva unic, despre care nu am mai auzit, adică iubire, natură și cultură”, a încheiat Maria Todor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro