În jurul orei 13.00, pe 03 decembrie 2024, la Arena Națională a ajuns mașina mortuară care a transportat sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Helmut Duckadam, iar la câteva minute distanță au început să apară și primele persoane care au vurt să-și ia „La revedere” de la „Eroul de la Sevilla”.

Alina Dumitru, fostă campioană olimpică, și mama lui Helmut Duckadam au fost printre primele persoane care au ajuns la Arena Națională, în zona VIP, iar după ora 14.00 și-au făcut apariția la stadionul din București și Viorel Moldovan și Miodrag Belodedici.

fcsb helmut duckadam arena nationala (3)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

Cei doi foști fotbaliști au adus câte o coroană de flori, una din partea clubului Rapid București, iar celălalt din partea Federației Române de Fotbal.

„Sincere regrete”, scria pe coroana de flori a celor de la Fotbal Club Rapid 1923, în timp ce Federația Română de Fotbal a avut alt mesaj: „Regrete eterne”.

După câteva minute, la Arena Națională, acolo unde este depus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Helmut Duckadam, au ajuns și cei de la FCSB. În frunte cu Mihai Stoica și Valeriu Argăseală, echipa patronată de Gigi Becali a trimis tot lotul să își ia rămas bun de la „Eroul de la Sevilla”.

Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE
Recomandări
Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE

La fel ca și în cazul Federației Române de Fotbal, FCSB a avut același mesaj pe coroana de flori: „Regrete eterne”.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Observatornews.ro
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI