Cele două au intrat în concediu de odihnă chiar la o zi după ce au fost eliberate din arestul preventiv. Inițial, contractele de muncă fuseseră suspendate.

Doctoriţele Maria Miron, poreclită „Doamna cu coasa”, şi Mirela Păiuş, aflate din 8 august în arest preventiv pentru omor calificat în dosarul celor 17 decese suspecte de la Spitalul Pantelimon, au fost eliberate marți, 20 august, prin decizia Curții de Apel București. Totodată, nu există nicio măsură restrictivă în cazul celor două.

Ancheta în acest caz a început în aprilie, în urma acuzațiilor făcute de o asistentă care a susținut că 20 de pacienți de la ATI au murit în perioada 4-7 aprilie din cauza administrării incorecte a unei substanțe, este vorba despre Noradrenalină. Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat au murit 17 pacienţi.

Corpul de Control al ministrului sănătății și comisia spitalului au făcut anchete separate, dar au anunțat că pacienții au fost tratați corect.

Pe 8 august, doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, decizia nefiind definitivă. Ele au fost acuzate de procurorii Parchetului Tribunalului București că au provocat moartea unui pacient de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, acesta intrând în stop cardio-respirator.

 
 

Urmărește-ne pe Google News