ComenteazăArhaice obiceiuri barbare supravieţuiesc în Somalia, unde mirele trebuie să-şi lovească mireasa în cap în timpul ceremoniei nupţiale, pentru ca aceasta să ştie de la bun început că trebuie să i se supună toată viaţa. Sperăm doar că, în timpurile noastre, gestul este doar unul simbolic şi nu provoacă leziuni şi durere.
…iar groenlandezii le trag de păr
Tot din era cavernelor vine şi ritualul care cere ca, în Groenlanda, mirele să meargă acasă la mireasa lui, să o înşface de păr şi să o târască până la locul consacrat nunţii. Încă o dată sperăm că, în prezent, miresele merg de bunăvoie la cununie, cu un zâmbet fericit pe chip, iar viitorii parteneri de cuplu păşesc pe lângă ele, atingându-le simbolic pletele coafate festiv.
În Insulele Cook, mireasa traversează o punte vie
15 insule situate în Pacificul de Sud sunt reunite într-un stat cu circa 19.000 de locuitori, denumit Insulele Cook. Aici se păstrează vie o străveche tradiţie de nuntă, care cere ca mireasa să ajungă la mirele ei călcând pe un covor… de trupuri umane. Rudele şi prietenii de sex masculin ai celor două familii se întind pe pământ şi fac un pod pe care păşeşte tânăra până la locul în care o aşteaptă alesul ei.
În India, urâtele primesc drept soţ un câine sau un ţap
În unele zone din India persistă, şi în zilele noastre, o superstiţie potrivit căreia fetele lipsite de vino-ncoa sau cele care s-au născut cu malformaţii ar fi posedate de “Ucigă- l toaca”. Sau ar fi blestemate de fantome. Iar singura modalitate de a le elibera de blestem ar fi cununia cu un animal domestic – de regulă, un câine sau un ţap. Bietele tinere sunt gătite ca orice mireasă şi suportă întregul ceremonial, chit că “mirii” lor au patru picioare.
Ceremonia respectă toate datinile şi este la fel de costisitoare ca o nuntă. După un timp, când obştea consideră că tinerele “soţii” sunt “purificate”, iar animalele şi-au îndeplinit misiunea de a speria spiritele rele, fetelor li se permite, în sfârşit, să îşi găsească soţi… umani.
Inelul de logodnă stă pe un deget de la picior
Tot în India, verigheta sau inelul ce consfinţeşte uniunea cuplului e purtat de mireasă nu pe inelar, ci pe un deget de la picior. Şi mai există o diferenţă: acest inel semnifică numai oficierea logodnei. Urmează alte ritualuri, în care familiile celor doi fac schimb de dulciuri şi de cadouri, apoi ceremonia propriu-zisă de nuntă, care se încheie cu ghirlandele de flori pe care mirii şi le petrec unul altuia pe după gât – simbol că s-au acceptat reciproc ca parteneri de viaţă.
Cuplurile malaysiene nu merg trei zile la toaletă
Însurăţeii din cadrul unei comunităţi malaysiene – Tidong din Sandakan, Sabah – au nevoie de multă tărie sufletească şi trupească pentru a porni cu dreptul în viaţa de cuplu. O tradiţie cel puţin bizară le interzice să folosească toaleta timp de trei zile şi trei nopţi, pentru a nu avea ghinion în căsnicie! Dacă vreunul dintre ei nu respectă tradiţia, se spune că mirii vor divorţa, le vor muri copiii sau vor fi infertili. Pentru a face faţă provocării, cei doi nu mănâncă şi nu beau aproape deloc în timpul ceremoniei nupţiale şi în următoarele zile.
Dovezi de supunere în Insulele Java
Dinţii miresei vopsiţi în negru echivalează, în tradiţia Insulelor Java, cu o declaraţie de supunere pentru toată viaţa a femeii în faţa celui pe care îl ia de bărbat. Aceeaşi semnificaţie o are şi momentul ceremonial în care ea îi spală picioarele mirelui.
Mirii sunt daţi cap în cap, la propriu, în Pacific
Un trib de pe o altă insulă din Oceanul Pacific, Negreto, respectă şi astăzi o cutumă aparent hazlie: “ofiţerul stării civile” îi apucă de ceafă pe cei doi miri şi le ciocneşte capetele. Este semn că le-a unit destinele.
În Grecia, fertilitatea e prevestită… din pridvor
În Grecia, în timpul petrecerii de nuntă, mireasa alege un invitat de sex masculin cât mai tânăr, preferabil adolescent, îl aşază în poala ei, îi pune un colac în jurul gâtului şi începe să muşte din el. Soţul trebuie să-şi recupereze nevasta şi să o ducă în casă, trecând peste un pridvor uns cu miere. Mai întâi însă, tânăra trebuie să arunce cu o rodie în uşă, iar dacă fructul se sparge şi măcar un sâmbure rămâne lipit de pridvor, e semn că vor avea mulţi copii.
Raţa de lemn aduce belşug cuplurilor coreene
În Coreea, prietenii căsătoriţi ai mirelui sculptează pentru acesta raţe din lemn – semn de bunăstare şi de înţelegere în cuplu. Cum însă nu oricine se pricepe să realizeze asemenea “opere de artă”, bărbaţii cu spirit practic dau mai departe raţele primite la propria lor nuntă.
Acoperământul sofisticat de pe capul miresei nipone ascunde “coarnele geloziei”: prin asta, femeia promite că va fi o soaţă supusă. Iar veşmintele albe şi pudra albă cu care i se acoperă tot corpul simbolizează puritatea ei în faţa altarului. Pentru trăinicia vieţii în doi, mirele şi mireasa beau împreună păhărelul cu tradiţionala “tărie” japoneză – sake.
Cârcotaşii jamaicani bârfesc mireasa
Este vorba despre o critică productivă: orice mireasă de-a locului ştie că, dacă nu se aranjează cu maximă grijă şi bun-gust, lumea de pe stradă are datoria ritualică să o facă de ruşine, comentându- i gafele în gura mare. Cu atât mai mult, cu cât întreaga comunitate ajută la pregătirile pentru nuntă şi participă la eveniment!
Obezitatea e standard de frumuseţe în Mauritania
În această ţară africană, numai femeile foarte grase sunt considerate atrăgătoare şi sunt cerute de neveste. Din acest motiv, tinerele care nu corespund standardului sunt puse să mănânce în neştire, chiar dacă li se face rău şi vomită…
«Masaj» la tălpi pentru însurăţeii sud-coreeni
În Coreea de Sud, un moment special în cadrul ceremoniei de nuntă se consumă înainte ca mirii să se retragă în camera nupţială. Ca să îi dea putere să-şi îndeplinească “misiunea”, prietenii descalţă ginerele şi îl bat la tălpi cu… un peşte indigen.
Nuntaşii polonezi joacă mireasa contra cost
Socrul mic este cel care deschide dansul împreună cu fiica lui. Lângă cei doi se înfiinţează o rudă care ţine pe braţe un şorţ sau un şervet – puşculiţa în care cotizează toţi nuntaşii care vor să danseze, la rândul lor, cu mireasa. Sesiunea dansantă se încheie cu dansul mirilor, dar numai după ce ginerele a făcut, la rândul lui, cea mai impresionantă donaţie, privită ca o investiţie în viitorul lor comun.
Furatul miresei e ritual universal
Miresele se fură la noi, în multe alte state europene, la popoare africane, asiatice şi în unele comunităţi de romi. Tradiţia se păstrează de pe vremea omului cavernelor, care îşi răpea aleasa şi o ţinea ostatică până când ea îi umplea peştera cu moştenitori şi nu o mai bătea gândul de ducă.
În zorii Evului Mediu, răpirea miresei devenise un soi de declaraţie de dragoste şi de forţă: dacă mirele reuşea să o ţină lângă el trei zile, familia nu mai avea dreptul să o revendice. În ţările civilizate, furatul miresei este astăzi un moment distractiv din scenariul nunţii. Însă în unele ţări din Africa, Asia Centrală şi în câteva comunităţi de romi, obiceiul îşi păstrează caracterul abuziv, de privare de libertate şi căsătorie forţată.
Spartul veselei, importat din Israel
Multe popoare cred că alungă spiritele rele şi sparg ghinioanele făcând cioburi pahare şi farfurii, în timpul petrecerii de nuntă. Se pare că superstiţia aceasta a fost “importată” din ritualica Iudee, care cere ca mirele să spargă un pahar înfăşurat într-o pânză, simbolizând distrugerea Templului din Ierusalim şi drumul vieţii în doi, presărat şi cu bucurii, şi cu necazuri.
Musulmanii spun «Da» fără să se vadă
Este bine-cunoscută regula potrivit căreia petrecerea de nuntă se derulează în spaţii diferite: bărbaţii într- o încăpere, femeile în alta. Unul dintre nuntaşi merge dintr-o cameră în cealaltă şi întreabă mirii dacă îşi doresc această căsătorie. După ce îşi dau acordul, semnează contractul marital şi abia apoi sunt aduşi faţă în faţă şi sunt declaraţi soţ şi soţie.
Cehii sunt axaţi pe fertilitate
Visul oricărui cuplu de a avea urmaşi e încurajat, în tradiţia cehă, printr-un ritual emoţionant: un bebeluş este aşezat, pentru câteva clipe, în patul nupţial, pentru ca tânăra soţie să rămână cât mai curând gravidă.
Rochia cubanezelor plăteşte luna de miere
Bugetul lunii de miere este colectat în timp ce nuntaşii dansează cu mireasa; aceştia prind bancnotele de rochia ei, aşa că, pentru a oferi o suprafaţă cât mai mare de colectare, rochia trebuie să fie cât mai somptuoasă şi mai extravagantă.
Germanii adună bani de zestre din ziua naşterii fetei
Organizaţi şi cumpătaţi, părinţii încep să pregătească nunta fiecărei fiice imediat după venirea ei pe lume. Se plantează câţiva copaci, care vor fi tăiaţi şi vânduţi pentru dota acesteia, când se va stabili data cununiei. Tot atunci, familia şi prietenii editează un ziar cu poze şi informaţii despre nuntă, iar în ziua ceremoniei îl vând pentru a plăti luna de miere a tânărului cuplu.
Astrele stabilesc soarta cuplurilor chineze
Dorinţa tinerilor de a-şi uni destinele este doar primul pas, când vine vorba despre nunţi în tradiţia chineză. Urmează ca familiile să analizeze în detaliu gradul de compatibilitate dintre cei doi, apelând la un astrolog care studiază conjucturile astrale, în funcţie de data, ora şi locul naşterii mirilor. Dacă zodiacul se pronunţă pozitiv asupra acestui capitol, este consultat din nou, pentru a stabili data optimă pentru organizarea ceremoniei.
Mirii ruşi sunt regi pentru o zi
Între căsătoria civilă şi cea religioasă trebuie să treacă o lună, iar înainte de a-şi rosti jurămintele, mirii se iau la întrecere care ajunge primul la ritualicul covor roşu. Întâiul sosit va fi capul familiei, se spune. În timpul ceremoniei din biserică, poartă pe cap cununi simbolice şi sunt declaraţi “rege şi regină pentru o zi”. O tradiţie împământenită, de altfel, în toată lumea creştină.