Tartă mojito cu lime- Cuba
Ingrediente: 400 g biscuiţi digestivi, 2 linguri de zahăr, 5 linguri de unt topit, 120 ml de suc de la 5-6 lime, o legătură de mentă proaspătă, o cutie de lapte condensat (350 g), 4 ouă mari, 2 linguri de rom, 50 g zahăr pudră
Preparare: într-un vas se amestecă bine biscuiţii măcinați, untul topit şi zahărul. Se încălzeşte cuptorul la 180 de grade. Într-o tavă pentru tarte se adaugă această compoziţie şi se presează bine pe fundul şi pereţii tăvii. Apoi lasă să se coacă 10 minute. Între timp se pregăteşte crema. Într-un shaker se amestecă bine frunzele de mentă zdrobite cu un pistil şi sucul de lime. Se pune apoi într-o cană. Se amestecă bine într-un castron laptele condensat, gălbenuşurile, zahărul, apoi se adaugă sucul de lime şi romul. Se scoate tava din cuptor, se toarnă compoziţia şi se mai lasă să se coacă 15 minute. După ce se răceşte se serveşte cu frunze de mentă și felii subțiri de lime.
Pudding Malva- Africa de Sud
Ingrediente: 330 g zahăr pudră, 115 g unt nesărat, plus puțin pentru uns tava, 60 ml gem de caise, 1 ou, 250 ml lapte, 2 lingurițe de oțet alb, o linguriță de pastă de vanilie, 150 g făină albă, o linguriță de bicarbonat de sodiu, puțină sare; sos- 60 ml apă fierbinte , 250 ml lapte condensat; frișcă bătută pentru servire
Preparare: cu un mixer se bat 220 g zahăr, 15 g de unt, gemul și oul, până când compoziția este pufoasă și deschisă la culoare. Se adaugă laptele, oțetul și pasta de vanilie. Se amestecă făina cu bicarbonatul și sarea apoi se adaugă, treptat, peste cel cu ouă. Se toarnă compoziția în forme de pudding unse cu unt, se acoperă cu folie de aluminiu și se lasă la copt 40-45 de minute, până se întărește budinca. Când puddingul este aproape gata, se amestecă apa fierbinte, cu laptele condensat, zahărul și untul rămase într-o tigaie la foc mediu până când untul se topește și zahărul se dizolvă. Se lasă sosul aproape să fiarbă, apoi se toarnă peste puddingul din boluri, după ce se fac orificii cu o furculiță, ca să pătrundă mai bine. Se servesc cu frișcă bătută.
Prăjitură Basbousa cu griș- Maroc
Ingrediente: 3 căni griș, 1 1/2 căni zahăr, 1 1/2 căni iaurt, 4 linguri unt la temperatura camerei, 2 linguri rase praf de copt, 1/2 cană nucă de cocos, 1/2 cană migdale, unt pentru uns tava, sare pentru gust; pentru siropul de zahăr: 2 căni zahăr, o cană apă, zeama de la o lămâie mare, un baton de scorțișoară, 2 cuișoare, 2 linguri apă de trandafiri (sau esență de vanilie)
Preparare: se amestecă toate ingredientele uscate, apoi se adaugă untul pe care care se încorporează bine și la final iaurtul. Se pune aluatul într-o tavă întinsă de aragaz, unsă cu unt (prăjitura nu trebuie să fie înaltă), se pun sâmburii de migdale și se introduce tava în cuptorul încins pentru 15-20 de minute. Între timp se prepară siropul de zahăr. Se pun toate ingredientele, mai puțin apa de trandafiri, într-o cratiță și se lasă să fiarbă 10 minute după ce dă în clocot. La sfârșit se adaugă apa de trandafiri. După cele 15-20 de minute se scoate basbousa din cuptor și se taie în formă de pătrate sau romburi, apoi se toarnă peste ea siropul de zahăr și se mai dă la cuptor încă 10 minute sau până capată o culoare maro aurie. Se servește rece.
Citește și: Cele mai bune prăjituri naționale. Rețete din Japonia, Belgia și America