Cum cureţi frunzele de praf

Dacă este o plantă căreia îi place apa, nu ezita şi fă-i duş! Acoperă pământul cu o pungă de plastic şi pune ghiveciul sub duş. O altă variantă este să foloseşti un burete îmbibat în apă minerală necalcaroasă şi să cureţi bine praful de pe fiecare frunză. În situaţia în care frunzele nu sunt netede, foloseşte o pensulă cu perii moi şi lungi. Şi foenul te poate ajuta să înlături praful. Atenţie însă! Pune-l pe aerul rece! Dacă ţi-a rămas bere prin pahare sau vin roşu, nu le arunca! Câteva picături puse pe o bucată de pânză moale vor da strălucire frunzelor verzi.

Cum eviţi uscarea plantelor

Plantele tale nu se vor usca dacă vei pune în mod regulat pe pământul uşor umed un amestec de zaţ de cafea şi zahăr pudră.
Udarea plantelor e bine să fie făcută la intervale regulate, dar fără a le inunda. Verifică înainte dacă pământul este umed. Nu le uda decât când sunt uscate.
Pământul de la suprafaţa plantelor are tendinţa de a se tasa şi astfel sufocă rădăcinile. Foloseşte o lopăţică şi afânează regulat suprafaţa acestuia.
Sunt plante care nu suportă apa calcaroasă de la robinet. Foloseşte în aceste situaţii apă minerală plată sau demineralizată.

Protejează-le de insecte

Păianjenii roşii pot fi înlăturaţi badijonând frunzele plantelor cu un preparat compus din tutunul a 6 ţigarete înmuiat într-un litru de apă în care ai adăugat un degetar de alcool alb.
Puricii plantelor vor fi alungaţi dacă vei pune în ghiveci beţe de chibrituri cu capătul roşu în pământ. Sulful conţinut îi va înlătura.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News