Turiştii care se cazează în aceste zone vin pentru hotelurile de 3 stele, pachetele all inclusive şi şezlongurile de pe plajă incluse în preţ. Numărul turiştilor a crescut cu 30% faţă de sezonul trecut.

Cele mai vânate hoteluri din Mamaia sunt cele de 3 stele, unde o familie cu un copil plăteşte aproximativ 3.000 de lei pentru 5 nopţi.

„Aici turiştii vin, plătesc un pachet all inclusive, beneficiază de toate trei mesele, break-ul dintre mese, băuturile sunt la dispoziţia dumnealor de dimineaţa până seara la 11 noaptea şi, pe lângă toate acestea, au şi şezlongurile incluse, a declarat Sebastian Puznava, administratorul unui hotel de 3 stele, pentru Digi 24.

Când îşi aleg hotelul, turiştii nu se uită doar la cum arată camerele şi ce mâncare vor avea la dispoziţie, ci vor o plajă curată şi cât mai liberă. Vor şezlonguri aşezate la o distanţă de cel puţin 1 metru şi un beach bar aproape de unde să îşi poată lua oricând o băutură rece. Anul acesta, au fost instalate și puncte de prim-ajutor ale pompierilor, pe litoralul Mării Negre.

Următoarele în preferinţele turiştilor sunt hotelurile de 4 şi de 2 stele. Agenţii de turism explică de ce Mamaia, Eforie şi Venus sunt în topul staţiunilor preferate de turişti.

Sunt căutate aceste staţiuni pentru că s-au făcut cele mai mari investiţii. Serviciile de all inclusve au luat mare amploare în ultimii ani, sunt peste 20 de hoteluri all inclusive în momentul de faţă pe litoralul românesc”, a precizat agentul de turism Aurelian Marin, pentru sursa citată.

Agenţiile de turism spun că sezonul acesta pe litoral sunt mai mulţi turişti din Israel, Estonia, Polonia si Belgia, faţă de anii trecuţi.

Problema este că angajatorii se confruntă cu o criză de personal pe Litoral: mii de locuri de muncă sunt libere.

Mai mult, stațiunile de pe litoralul românesc sunt pline de alimente stricate sau vândute în soare.


Citește și:

EXCLUSIV / Cocaină și canabis pentru vedete și oameni de televiziune! Oreste și Raluca Bădulescu, printre martori

EXCLUSIV/ Vezi lista completă a martorilor care vor fi chemați la DIICOT Ploiești, în dosarul ”stupefiante pentru VIP-uri”

Răzvan Ciobanu a recunoscut că s-a drogat cu cocaină. „Am vrut să fiu Mick Jagger”

Recidivă pentru Raluca Bădulescu. A fost implicată și în dosarul „Cocaină pentru VIP-uri”: „Nu lua mai puțin de 7-8 grame”


 

Urmărește-ne pe Google News