Și este și firesc, mai ales dacă ne gândim că cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene tocmai au aprobat zilele trecute interzicerea vânzărilor de mașini noi cu motoare pe benzină și diesel începând din 2035.

Ca să îți dai seama de amploarea pe care a luat-o acest trend, spre exemplu, în decursul anului 2021, în țara noastră s-au vândut tot atât de multe automobile cu emisii zero câte se vânduseră în ultimii zece ani la un loc.

Piața autohtonă de electrice adună în 2022 peste 30 de mărci. Acestea oferă spre vânzare modele din toate clasele, de la modele de mici dimensiuni precum Dacia Spring, până la SUV-uri premium ca Mercedes-Benz EQS sau BMW iX.

Cum poți să-ți cumperi o mașină electrică prin Programul Rabla?

Indiferent de mașina electrică pe care ți-o vei cumpăra, vei avea o serie de beneficii importante, cele mai notabile fiind faptul că nu vei plăti impozit și că vei avea posibilitatea să reîncarci bateria gratuit în unele stații din orașele mari.

Însă cel mai mare factor de impulsionare pentru achiziția unui automobil cu emisii zero îl reprezintă subvenția oferită de statul român prin programul Rabla Plus, parte a programului de finanțare Rabla.

Astfel, în 2022, cei care vor casa o mașină veche pentru una 100% electrică vor primi un ajutor în valoare de 51.000 de lei. De asemenea, pentru casarea a două mașini vechi, persoanele eligibile vor primi 54.000 de lei. În ambele cazuri, cuantumul subvenției nu poate avea o valoare mai mare de 50% în raport cu valoarea mașinii electrice.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

Totodată, pentru fiecare mașină casată care este mai veche de 15 ani și are o normă de poluare mai mică de Euro 3 se va mai acorda câte un ecobonus de 1.500 de lei/autovehicul. Este important de știut că pot fi folosite mai multe vouchere/tichete, dar pentru a le primi trebuie să îndeplinești câteva condiții.

Printre acestea se numără obligativitatea ca vechimea maşinii uzate să fie de cel puţin 6 ani de la data fabricaţiei sau de la data primei înmatriculări în România și să aibă inspecţia tehnică (ITP) valabilă.

Top 10 al celor mai ieftine mașini electrice din România

La fel cum stau lucrurile când îți cumperi o mașină cu motor termic, trebuie să ții cont de mai multe criterii când optezi să-ți achiziționezi un automobil electric, iar cel mai important dintre acestea este, bineînțeles, prețul.

Trebuie să știi că mașinile electrice costă mai mult comparativ cu anul 2021, chiar și cele mai ieftine. În medie, prețurile acestora a crescut cu 2.000 de euro.

Dacă și tu ești tentat să faci pasul către electromobilitate și ți-ai propus să-ți cumperi un astfel de automobil, dar ești limitat de buget, ți-am pregătit o listă cu cele mai accesibile 10 mașini electrice disponibile la vânzare pe piața din România, pe care am realizat-o împreună cu EV Market.

Cum s-a produs atentatul cu bombă în care a fost ucis Ioan Crișan, omul de afaceri de la Arad. Detalii din ancheta procurorilor
Recomandări
Cum s-a produs atentatul cu bombă în care a fost ucis Ioan Crișan, omul de afaceri de la Arad. Detalii din ancheta procurorilor

NISSAN LEAF – preț: 35.700 de euro

Cele mai ieftine mașini electrice din România în 2022 - Nisan Leaf.

1 motor electric: 150 CP

Autonomie (WLTP): 270 km

Capacitate baterie: 40 kWh

Consum: 16,4 kWh/100 km

Sprint 0-100 km/h: 7,9 secunde

Viteză de top: 144 km/h

MINI COOPER SE – preț: 34.900 de euro

Cele mai ieftine mașini electrice din România în 2022 - Mini Cooper SE.

1 motor electric: 184 CP

Autonomie (WLTP): 230 km

Capacitate baterie: 32,6 kWh

Consum: 15,5 kWh/100 km

Sprint 0-100 km/h: 7,5 secunde

Viteză de top: 150 km/h

MAZDA MX-30 – preț: 34.000 de euro

Cele mai ieftine mașini electrice din România în 2022 - Mazda Mx30.
Ce nu s-a văzut la TV la lansarea candidatului Ciucă: aplauze în sală, șușoteli, supărări și deziluzie pe holuri. „Și-a bătut joc de toată munca noastră”
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la lansarea candidatului Ciucă: aplauze în sală, șușoteli, supărări și deziluzie pe holuri. „Și-a bătut joc de toată munca noastră”

1 motor electric: 143 CP

Autonomie (WLTP): 200 km

Capacitate baterie: 32,0 kWh

Consum: 17,8 kWh/100 km

Sprint 0-100 km/h: 9,0 secunde

Viteză de top: 150 km/h

OPEL CORSA-e – preț: 33.600 de euro

Cele mai ieftine mașini electrice din România în 2022 - Opel Corsa-e

1 motor electric: 136 CP

Autonomie (WLTP): 330 km

Capacitate baterie: 50 kWh

Consum: 17,0 kWh/100 km

Sprint 0-100 km/h: 8,1 secunde

Viteză de top: 150 km/h

PEUGEOT e-208 – preț: 33.500 de euro

Cele mai ieftine mașini electrice din România în 2022 - Peugeot e-208.

1 motor electric: 136 CP

Autonomie (WLTP): 340 km

Capacitate baterie: 50 kWh

Consum: 16,4 kWh/100 km

Sprint 0-100 km/h: 8,1 secunde

Viteză de top: 150 km/h

RENAULT ZOE – preț: 32.670 de euro

Cele mai ieftine mașini electrice din România în 2022 - Renault Zoe.

1 motor electric: 108 CP

Autonomie (WLTP): 300 km

Capacitate baterie: 44,1 kWh

Consum: 16,4 kWh/100 km

Sprint 0-100 km/h: 11,4 secunde

Viteză de top: 135 km/h

FIAT 500e – preț: 27.200 de euro

Cele mai ieftine mașini electrice din România în 2022 - Fiat 500e.

1 motor electric: 95 CP

Autonomie (WLTP): 320 km

Capacitate baterie: 23,8 kWh

Consum: 13,0 kWh/100 km

Sprint 0-100 km/h: 9,5 secunde

Viteză de top: 190 km/h

VOLKSWAGEN e-UP! – preț: 26.300 de euro

Cele mai ieftine mașini electrice din România în 2022 - Volksvagen e-UP.

1 motor electric: 83 CP

Autonomie (WLTP): 258 km

Capacitate baterie: 36,8 kWh

Consum: 16,0 kWh/100 km

Sprint 0-100 km/h: 12,3 secunde

Viteză de top: 130 km/h

SMART EQ ForFour – preț: 25.400 de euro

Cele mai ieftine mașini electrice din România în 2022 - Smart EQ ForFour,

1 motor electric: 81 CP

Autonomie (WLTP): 160 km

Capacitate baterie: 32,0 kWh

Consum: 17,6 kWh/100 km

Sprint 0-100 km/h: 12,7 secunde

Viteză de top: 130 km/h

DACIA SPRING – preț: 21.400 de euro

Cele mai ieftine mașini electrice din România în 2022 - Dacia Spring.

1 motor electric: 45 CP

Autonomie (WLTP): 225 km

Capacitate baterie: 26,8 kWh

Consum: 14,0 kWh/100 km

Sprint 0-100 km/h: 15,0 secunde

Viteză de top: 125 km/h

Dacă ţi-ai cumpărat o maşină electrică, vezi şi locuri de vizitat din România!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Știrileprotv.ro
Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
„Vă respect și vă admir. Aveți dreptate! Am greșit!”, a fost o parte din răspunsul Alinei Ceușan pentru Oana Pellea, după ce s-a pozat cu picioarele pe balustrada lojei de la Teatrul Odeon
Viva.ro
„Vă respect și vă admir. Aveți dreptate! Am greșit!”, a fost o parte din răspunsul Alinei Ceușan pentru Oana Pellea, după ce s-a pozat cu picioarele pe balustrada lojei de la Teatrul Odeon
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Afacerea genială pe care a gândit-o o mămică din România. Vinde pe TikTok un aliment adorat de milioane de români
FANATIK.RO
Afacerea genială pe care a gândit-o o mămică din România. Vinde pe TikTok un aliment adorat de milioane de români
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
A devenit oficial! Se interzic aceste ferme în România
FANATIK.RO
A devenit oficial! Se interzic aceste ferme în România
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Cât costă să mănânci la pensiunea lui Nicolai Tand. Preparatul care îi impresionează pe turiști
Financiarul.ro
Cât costă să mănânci la pensiunea lui Nicolai Tand. Preparatul care îi impresionează pe turiști
Asasinatul lui Ioan Crişan. SURSE: Laura Crișan ar fi comandat moartea tatălui ei pentru că urma să fie dezmoștenită
Observatornews.ro
Asasinatul lui Ioan Crişan. SURSE: Laura Crișan ar fi comandat moartea tatălui ei pentru că urma să fie dezmoștenită
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI