Cuprins:
Ambele nave au luat foc și, după aproximativ două ore, s-au scufundat în apele pline de rechini din strâmtoarea Tablas. În accident au fost uciși nu mai puțin de 4.386 de oameni, însă doar 21 de cadavre au putut fi recuperate.
Numai 24 de pasageri au fost salvați. Aceștia aveau să declare ulterior că, în momentul producerii tragediei, la bordul vasului „Dona Paz” se aflau peste 4.400 de pasageri, deși capacitatea lui era de doar 1.424 de locuri.
Istoria a fost martoră la unele dintre cele mai tragice accidente navale, care s-au soldat cu moartea a mii și mii de vieți. În cele ce urmează îți prezentăm o listă cu câteva dintre cele mai mari dezastre maritime, care s-au produs fie din cauze unei erori umane, fie din cauză că vasele erau supraîncărcate, fie din cauza prezenței la bord a multor pasageri clandestini.
Tek Sing
La 6 februarie 1822, corabia chinezească s-a lovit de un recif în timp că naviga către Indonezia. Aceasta transporta cantităţi uriașe de porţelan pe care urma să le comercializeze în colonia olandeză de atunci, dar avea la bord şi un echipaj format din 200 de marinari, precum şi peste 1600 de imigranţi chinezi. Din cauză că s-a folosit o scurtătură, vasul a lovit reciful și s-a scufundat. Au supraviețuit doar 200 de oameni, care au fost recuperați din ape a doua zi de o altă navă. Proporţiile catastrofei i-au adus lui Tek Sing denumirea de „Titanic-ul estului”, scrie LiveScience.com.
HMS Victory
În noaptea de 4 spre 5 octombrie 1744, HMS Victory, o navă de prim rang din flotila Marinei Regale Britanice, a fost surprinsă de o furtună putrenică în Canalul Mânecii pe când se întorcea în Anglia. Nava s-a scufundat, iar odată cu ea au pierit toți cei 1.150 de marinari aflați la bord.
Kiangya
La 4 decembrie 1948, nava cu aburi chinezească s-a scufundat în apele râului Huangpu, la 80 km sud distanță de Shanghai după ce a izbit o mină de război lăsată în urmă de Marina Imperială Japoneză în cel de-al Doilea Război Mondial. Dezastrul maritim s-a soldat cu moartea a 2.750-3.920 de oameni (nu s-a putut stabili numărul exact al celor dispăruți). Au supraviețuit naufragiului între 700 și 1.000 de persoane, care au fost recuperați din ape de alte nave.
Toya Maru
În ziua de 4 decembrie 1948, feribotul japonez de pasageri s-a scufundat în strâmtoarea Tsugaru, între insulele japoneze Hokkaidō și Honshuon, după ce a fost surprins de un taifun. Din cauză că mulți pasageri au ajuns la bord în ultimul moment, iar și mai mulți și-au anulat călătoria în ultima clipă, numărul exact al celor morți nu a putut fi stabilit cu exactitate. Cu toate acestea, se crede că în jur de 1.150 de persoane au murit în acel accident.
MV Le Joola
Cel puţin 1860 de oameni au pierit la 26 septembrie 2002 după ce feribotul senegalez MV Le Joola s-a răsturnat în timpul unei furtuni, în apele tulburi din largul coastei Gambiei, scufundându-se în mai puţin de 5 minute. Nu toţi pasagerii aveau bilet, aşa că ar și în acest caz nu a putut fi stabilit cu exactitate numărul victimelor. AU existat doar 64 de supravieţuitori.
SS Mont-Blanc (portul Halifax)
Unul dintre cele mai cumplite dezastre maritime din istorie s-a resimţit cel mai tare… pe uscat. În ziua de 6 decembrie 1917, SS Mont Blanc, o navă de marfă sub pavilion francez încărcată cu muniţie, s-a izbit de vaporul norvegian SS Imo. Coliziunea a fost atât de puternică încât s-a produs o explozie devastatoare, în urma căreia au murit aproape 2.000 de persoane, iar alți peste 9.000 au fost rănite. Deoarece tragedia s-a petrecut în portul Halifax (Noua Scoție, Canada), adică foarte aproape de uscat, aproximativ 2 hectare de teren agricol au fost distruse.
RMS Titanic
Acesta este cu siguranță cel mai faimos naufragiu din istorie. Plecat din portul Southampton cu destinație New York, la 10 aprilie 1912, Titanic-ul avea să se scufunde în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce s-a izbit de un aisberg. În urma naufragiului şi-au pierdut viaţa 1.514 oameni dintre cei 2.228 aflați la bord. Deşi cel mai mare pachebot construit până la acel moment transporta mai multe bărci de salvare decât era prevăzut la vremea respectivă, numărul pasagerilor depăşea cu mult pe cel al locurilor disponibile în aceste ambarcațiuni de mici dimensiuni. Situaţia a fost înrăutăţită şi de faptul că mulţi nu au conștientizat pericolul, ceea ce a făcut ca un număr important de bărci să fie ocupate doar pe jumătate.
MV Wilhelm Gustloff
Aceasta este considerată cea mai mare catastrofă maritimă din toate timpurile. Pornită în ultima sa călătorie, această navă sanitară germană călătorea din orașul polonez Gdynia cu destinația Kiel (Germania), unde trebuie să evacueze refugiaţii germani în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Conform datelor oficiale ale vremii, la bord au urcat 6.050 de pasageri, însă foarte mulţi civili s-au îmbarcat fără să se înregistreze. Astfel, numărul total al pasagerilor aflați la bord în momentul producerii nenorocirii era de aproximativ 10.580. În ziua de 30 ianuarie 1945, un submarin sovietic a interceptat nava în apele Mării Baltice şi a lansat asupra acesteia 4 torpile. Miile de pasageri au intrat în panică și, în încercarea de a fugi către bărcile de salvare, s-au călcat în picoare. Din cauza temperaturii foarte scăzute, contactul cu apa foarte rece le-a fost fatal majorității călătorilor, care au murit în câteva minute. Potrivit estimărilor vremii, circa 9.400 de oameni și-au găsit sfârșitul în această tragedie.
Vezi şi cele mai mari dezastre inginerești provocate de om!