4 comentariiVasile Ernu: Sunteți coordonatorul echipei de la Romanian Economic Monitor care a efectuat un studiu privind inegalitățile salariale între județele țării. Spuneți-mi, vă rog, care este miza acestui studiu?
Szász Levente: În realizarea acestui studiu am pornit de la observația că, în ultima perioadă, salariile au înregistrat o creștere substanțială, inclusiv în termeni reali, adică peste rata inflației. Dacă ne uităm însă la percepția populației, parcă această creștere se pierde undeva pe parcurs, iar majoritatea oamenilor nu resimt efectele pozitive ale creșterilor salariale. Studiul realizat de echipa noastră arată că această discrepanță între datele statistice și percepțiile individuale este cauzată, în principal, de inegalitățile economice care persistă în continuare în România.
– Cum au crescut salariile medii în România, ca să avem niște termeni de comparație? Creșterile salariale au fost echilibrate sau aici vedem discrepanțe destul de mari?
– Pe parcursul unui deceniu, salariile medii din România s-au triplat în termeni nominali (de la 1.579 de lei în 2013 la 4.584 de lei în 2023, valori medii anuale), iar luna iunie 2024 au ajuns la valoarea de 5.176 de lei, conform celor mai recente date publicate de INS. Dacă din această creștere scădem efectul inflației, putem vorbi și așa de aproape o dublare în termeni reali în aceeași perioadă (mai exact de o creștere de 89%).
Aceste creșteri nu s-au manifestat însă în mod unitar în rândul populației. De exemplu, dacă ne uităm la județele țării, cea mai mică creștere salarială în 10 ani a fost „doar” cu puțin peste +150% (Ilfov), pe când pe polul opus putem identifica o creștere a salariilor medii de peste +250% (Sibiu). Discrepanțele se manifestă și în nivelul actual al salariilor, de la 3.752 de lei în Hunedoara până la un salariu mediu net de 6.428 de lei în București (cele mai recente date județene se referă la luna mai 2024).
Totuși, trebuie menționat și faptul că salariile reprezintă doar una dintre sursele de venit ale populației, iar celelalte tipuri de venituri, precum dividendele, chiriile sau alte venituri din investiții reprezintă și ele o componentă majoră în structura veniturilor populației, respectiv pot funcționa și ca o completare importantă a unor salarii relativ mai mici. De exemplu, aproape 80% din întreprinderile din România sunt întreprinderi mici, majoritatea lor întreprinderi locale, ai căror proprietari, respectiv manageri câștigă preponderent un salariu minim, dar își completează veniturile lor cu sume semnificative din dividende și câștig de capital. Chiar și cu aceste excepții însă, inegalitățile economice din România continuă să reprezinte o problemă majoră, fiind resimțită de majoritatea populației țării.
Șase județe depășesc media salarială
– Dacă ne uităm atent vedem discrepanțele dintre zonele dezvoltate ale țării și cele care au rămas scufundate în sărăcie: cât de mari sunt aceste discrepanțe? Putem vorbi de existența a două Românii?
– Discrepanțele, din păcate, sunt destul de mari: diferența dintre București și Hunedoara în privința salariului mediu net este de 71%, ceea ce înseamnă că angajații din Capitală câștigă în medie (!) cu 71% mai mult decât cei din județul Hunedoara. Chiar dacă pot exista diferențe și în nivelul prețurilor, Capitala fiind desigur mai scumpă, această discrepanță de 71% poate fi considerată una foarte mare. Pe când avantajul Capitalei este unul foarte clar, ultimul loc în privința salariilor medii nete variază de la lună la lună: doar pe parcursul precedentelor 12 luni, ultimul loc a fost ocupat la rând de județele Teleorman, Vrancea și Hunedoara.
Un alt exemplu și mai elocvent pentru existența a două Românii este reprezentat de faptul că există doar 6 județe în care salariul mediu net se ridică peste media națională, județe care trag în sus această valoare medie în mod disproporționat, iar în restul celor 35 de județe salariul mediu net nu ajunge la valoarea medie națională.
Într-un studiu recent, am analizat județele țării dintr-o perspectivă dublă: nivelului actual al salariilor, respectiv creșterea salariilor în ultimii zece ani. Aici am identificat doar trei județe, Cluj, Timiș și Sibiu, unde atât salariile actuale, cât și rata de creștere în ultimii zece ani depășesc media națională (în schimb București și Ilfov se află în categoria cu salarii peste media națională, dar cu o rată de creștere sub medie). Cele trei județe „campioane” la ambele categorii sunt toate cu un grad de urbanizare ridicată care atrag investiții însemnate în regiunile respective. Astfel, avem un indiciu potrivit căruia ruralul se rupe de mediul urban cu salarii relativ mai mici și perspective nu tocmai pozitive în privința recuperării decalajului existent.
Inegalitatea salarială scade într-un ritm mult prea mic
– Privind istoric: avem o diminuare a inegalităților regionale sau avem o creștere a lor? Am putea puncta niște cauze care au produs aceste inegalități regionale?
– Datele analizate de către echipa noastră arată că deși inegalitățile regionale s-au diminuat în timp, acest proces este unul foarte lent. De exemplu, acum 10 ani, în 2014 diferența dintre cel mai ridicat și cel mai scăzut salariu mediu net județean a fost de +95%, iar după 10 ani această diferență fluctuează între 70%-80%, în funcție de luna de referință din 2024. În general, județele cu salarii mai mici au avut o rată de creștere mai ridicată în ultimul deceniu, dar avantajul în privința ratei de creștere este unul foarte mic, ceea ce conduce la un proces de convergență lent.
Cauzele din spatele acestor inegalități sunt desigur multiple. Pe lângă gradul de urbanizare amintit mai sus, putem puncta și rolul nivelului de dezvoltare a infrastructurii: într-un studiu precedent, de exemplu, am arătat că județele care au acces la autostradă au un PIB pe cap de locuitor cu 25% mai mare în medie, chiar dacă excludem Bucureștiul din ecuație. În general aceste județe atrag mai multe investiții, inclusiv investiții străine, iar companiile multinaționale au o putere financiară mai mare, care le permite oferirea unor salarii mai ridicate. De asemenea, în marile centre universitare regăsim o forță de muncă înalt calificată cu salarii relativ mai ridicate. Tot în aceste centre se concentrează în anumite sectoare ale activității economice, precum IT-ul, serviciile profesionale sau chiar unele servicii medicale din sectorul privat, care oferă salarii mult peste media națională. De exemplu, chiar și cu problemele actuale ale concedierilor în sectorul IT, salariul mediu net în IT continuă să fie de peste două ori mai mare decât media națională.
– Cum vedeți implicarea statului – prin instituțiile sale şi politici publice – în acest proces? Ar exista posibilități de intervenție pentru a stopa creșterea inegalităților regionale?
– În general, dacă ne uităm la zonele mai dezvoltate ale României care oferă salarii relativ mai mari, vedem că acestea atrag investiții mai însemnate, și aici mă refer atât la investițiile antreprenorilor locali, cât și la cele realizate de investitorii străini. Rolul factorului politic este să ofere sprijin pentru creșterea atractivității pentru investitori a acelor zone care în momentul de față sunt mai puțin dezvoltate în acest sens, fără desigur să neglijeze regiunile care deja atrag investiții semnificative, pentru că aceste investiții pot avea un efect de multiplicare benefic și pentru antreprenorii locali.
În opinia echipei noastre, factorul principal pentru atragerea investițiilor în România ar fi predictibilitatea politicilor fiscale, și în general predictibilitatea și stabilitatea legislației, ceea ce rareori s-a materializat în ultimii ani. Instabilitatea politicilor fiscale reprezintă poate cea mai importantă barieră a realizării investițiilor noi. Pe lângă îmbunătățirea predictibilității, dezvoltarea platformei „Invest Romania” pe baza unei strategii clare de atragere de investiții străine ar trebui să reprezintă o prioritate pentru Guvern.
Desigur, vor exista întotdeauna poli de creștere mai puternici pe teritoriul țării (de exemplu centre universitare sau orașe cu o locație optimă în privința accesului la diferite tipuri de infrastructură de transport), dar pe lângă încurajarea apariției acestor poli, guvernul, în colaborare cu autoritățile locale, trebuie să dezvolte infrastructura, serviciile publice, tehnologia, respectiv educația și inovarea în toate zonele geografice, după care automat vor apărea investitorii, care vor căuta să profite în urma acestor facilități. Iar la rândul lor, aceste investiții vor crea o economie locală mai efervescentă, cu activități de o valoare adăugată mai ridicată, ceea ce creează în același timp și premisele oferirii unor salarii mai mari angajaților. Pentru sustenabilitatea creșterii salariilor pe termen lung este astfel nevoie și de creșterea productivității muncii.
Așa cum am arătat într-un studiu precedent, creșterea productivității muncii reprezintă o precondiție esențială a creșterii salariilor în majoritatea țărilor UE, inclusiv în România. Dacă salariile sunt totuși majorate peste rata de creștere a productivității muncii, competitivitatea economiei scade pe termen mai lung, ceea ce va conduce și la scăderea salariilor în termeni reali. Factorul politic ar putea avea însă o influență majoră asupra productivității muncii printr-o gândire strategică care include realizarea unor investiții pe termen lung în educație, digitalizare, inovare tehnologică, infrastructură etc., contribuind astfel la creșterea valorii adăugate în economie, ceea ce implicit poate conduce la creșterea salariilor în termeni reali, respectiv la dezvoltarea bunăstării în general a populației.