”De la combaterea pandemiei până la reproiectarea politicii americane, aceste femei fac istorie”, scrie revista Forbes. Iar multe dintre femeile influente incluse în acest top sunt felicitate pentru modul în care au gestionat pandemia. Printre ele se numără și premierul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern (nr. 32), care a învins primul și al doilea val de virus în țara sa prin implementarea unor proceduri stricte de blocare și carantină. Iar președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen (nr. 37), a implementat un program riguros de urmărire a contactelor în ianuarie.
Țările democratice în care drepturile omului sunt respectate și în care femeile sunt capabile să ajungă în poziții de top în societate sunt și țările care sunt cele mai bine echipate pentru a face față crizelor de Covid-19
Premierul norvegian Erna Solberg (locul 52), în timpul unei conferințe din noiembrie:
Din clasamentul celor mai puternice femei mai fac parte, printre altele, Regina Elisabeta a Marii Britanii, realizatoarea americană de televiziune Oprah Winfrey sau Rihanna, artista născută în Barbados.
Top 5 cele mai influente femei din lume, potrivit ultimului Top Forbes:
1. Angela Merkel (66 de ani)
A devenit prima femeie cancelar a Germaniei în 2005 și este la al patrulea mandat. Însă a anunțat că nu va mai candida pentru încă unul, în 2021.
Merkel rămâne liderul de facto al Europei, fiind în fruntea celei mai mari economii din regiune, după ce a condus Germania prin criză financiară și a adus-o înapoi pe creștere.
Un sondaj din octombrie 2020 a constatat că 75% dintre adulții din 14 țări europene au încredere în Merkel mai mult decât în oricare alt lider din regiune.
2. Christine Lagarde (65 de ani)
Lagarde a devenit prima femeie care a condus Banca Centrală Europeană, la 1 noiembrie 2019.
În calitate de șef al politicii monetare europene, Lagarde se confruntă cu un test critic: asigurarea că pandemia nu face ravagii suplimentare în zona euro.
Din 2011 până la mijlocul anului 2019, Lagarde a condus Fondul Monetar Internațional, fiind prima femeie care a deținut această funcție.
3. Kamala Harris (56 de ani)
La 7 noiembrie 2020, Harris a devenit prima femeie din istoria americană care a fost aleasă pentru a ocupa poziția de vicepreședinte.
De asemenea, în 2016 Harris a fost prima femeie indian-americană care a fost aleasă în Senatul Statelor Unite.
Iar în 2010, Harris a devenit prima femeie care a devenit procuror general al Californiei.
Harris este originară din California. S-a născut în Oakland din părinți imigranți (mama ei era din India, iar tatăl ei din Jamaica).
4. Ursula von der Leyen (62 de ani)
Ursula von der Leyen a fost numită președinte al Comisiei Europene, ramura executivă a Uniunii Europene, în iulie 2019.
Ea este prima femeie care îndeplinește acest rol, fiind responsabilă de legislația care afectează peste 700 de milioane de europeni.
Din 2005 până în 2019, von der Leyen a lucrat în cabinetul Angelei Merkel, iar în ultimii șase ani a fost ministru al apărării.
5. Melinda Gates (56 de ani)
Melinda Gates rămâne cea mai puternică femeie din filantropie, în calitate de copreședinte al Fundației Bill și Melinda Gates.
Fondată în 2000, aceasta este cea mai mare fundație caritabilă privată din lume, cu fonduri de 40 de miliarde de dolari.
Alte prezențe în Top 100
- 18. Kristalina Georgieva (57 de ani, Bulgaria) – șefa Fondului Monetar Internațional;
- 20. Oprah Winfrey (66 de ani, SUA) – vedetă americană de televiziune;
- 46. Regina Elisabeta a II-a (94 de ani, Marea Britanie);
- 67. MacKenzie Scott (50 de ani, SUA) – fosta soție a lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a donat peste 4 miliarde de dolari în scopuri caritabile, în mai puțin de jumătate de an;
- 69. Rihanna (32 de ani, Barbados);
- 72. Beyonce (39 de ani, SUA);
- 75. Mette Fredriksen (43 de ani) – premierul Danemarcei;
- 92. Reese Witherspoon (44 de ani, SUA) – actriță americană de film, laureată în 2006 a premiului Oscar.