ridicarea standardelor la concursurile de frumusete pentru animale. Este adevarat ca se mai vand pui, dar sumele sunt destul de mici. Adevaratii bani s-ar face prin vanzarea animalelor mature, care au castigat multe concursuri, dar crescatorii sunt foarte atasati de „prietenii” lor necuvantatori, rareori se intampla sa-i instraineze la maturitate. O vaca din cea mai buna rasa costa 2.000 euro.
Bucuresteanca Manuela Banu are in curte un caine care costa 25.000 de euro. Se numeste Othon, din rasa Brac german, are 6 ani si este multiplu campion european si international. „Nu trebuie sa va mire ca valoreaza asa mult. Cota unui caine inseamna descendenta nobila, din caini care au fost campioni. Apoi este importanta linia, aspectul fizic si numarul de titluri pe care le-a cucerit”, spune Manuela Banu.
Florian Irimiea, biofizician in cadrul departamentului comportament canin – dresaj la Salvavet Bucuresti, spune ca valoarea unui caine se poate masura si altfel: dupa utilitate. „Dupa cutremurul din Turcia am participat si noi cu animale dresate special pentru gasirea de supravietuitori. stiti cat primeam pe zi pentru un caine? 1.500 de euro! si noi am fost unii din cei mai ieftini. Cei din tarile occidentale primeau cate 3.000 de euro de caine pentru o zi de lucru”, spune biofizicianul dresor.
Pisicile de elita au pretul mai mic, dar nu chiar foarte mic. Alexandru Elian are 13 pisici, din care cel putin una are o valoare de 3.000 de euro, cam cat avansul pentru o masina Logan. Pisica e din rasa Cornish Rex, are un an si este multipla campioana europeana si internationala. „Cum sa va spun, noi nu vorbim de sume, crescatorul vrea sa aiba un animal de companie cat mai pur din punctul de vedere al rasei. Dar pentru campionul meu, unul din campioni, pentru ca mai am cativa, mi s-a oferit anul trecut in Danemarca, unde participam la un concurs, suma de 3.000 de euro. Este posibil sa fi scos mai mult daca plusam, dar nu ma intereseaza sa vand, familia este foarte atasata de aceste animale superbe.”
Despre caii de rasa pura se stie ca sunt scumpi. in Romanie exista un loc unde sunt adunati cei mai valorosi cai din tara: „Depozitul de armasari Arad”. Aici s-a concentrat, pentru reproductie, elita cabalinelor din tara noastra. Cei mai valorosi sunt caii arabi, rasa pursange din care au aparut aproape toate rasele celebre din Europa, inclusiv celebrul pursange englez. „E un pic mai complicat cu valoarea baneasca a cailor nostri, deoarece ei au o valoare oficiala de intrare de 80 de milioane de lei bucata.
Din punct de vedere genetic sunt unii din cei mai tari din lume, chiar am fost vizitati recent de omologii nostri din Ungaria, care voiau sa achizitioneze Shagya LV-50. Acest armasar, daca ar fi scos la concursuri, sa-l vada lumea, ar putea fi vandut in Occident cu cel putin un milion de euro. Problema noastra este ca nu prea iesim la concursuri. Nu faci bani din cresterea cailor, doar speculantii reusesc asa ceva. Ei cumpara un cal ieftin care are potential, il dreseaza, castiga cateva concursuri apoi il vand”, ne-a explicat Vasile suteu, directorul „Depozitului” din Arad.