The woman in black
Cu Daniel Radcliffe în rolul principal, The woman in black este un remake al filmului cu acelaşi nume, apărut în 1989. Radcliffe joacă rolul unui avocat, Arthur Kipps, care merge într-o localitate izolată, unde trebuie să se ocupe de actele unui localnic recent decedat. De cum ajunge în casa acestuia, încep să se întâmple lucruri ciudate şi află detalii şocante din trecutul clientului său defunct.
The Raven
Filmul prezintă ultimele zile din viaţa scriitorului american Edgar Allan Poe (John Cusack). Acesta se aliază cu un detectiv (Luke Evans) pentru a găsi un criminal în serie, cel care i-a răpit logodnica şi a început să ucidă oameni, inpsirându-se din operele lui Poe.
The cabin in the woods
Pelicula a fost filmată parţial în România şi prezintă într-un mod nou clasica poveste: un grup de adolescenţi merg la munte, ajung la o cabană şi de acolo lucrurile încep să devină dramatice, bizare şi vieţile le sunt puse în pericol.
Dark Shadows
Filmul îi are în distribuţie pe Johnny Depp şi Michelle Pfeiffer, iar povestea este centrată în jurul unui bărbat care fusese transformat în vampir în umră cu câteva sute de ani, iar acum revine în casa în care locuise când era om.
Prometheus
Regizat de Ridley Scott, pelicula se desfăşoară în spaţiu, fiind un fel de Alien după 30 de ani, dar mult mai energic şi revigorant. Îi puteţi vedea pe Charlize Theron şi pe Michael Fassbender, care joacă rolul unui android.
Abraham Lincoln: Vampire Hunter
Filmul are un buget de 69 de milioane de dolari şi se anunâă un horror spumos, despre cel de-al 16-lea preşedinte al SUA, care era un vânător de vampiri. Îi are în distribuţie pe Benjamin Walker, Mary Elizabeth Winstead, Rufus Sewell, Anthony Mackie.
The devil inside
O fiică merge să-şi viziteze mama închisă într-un ospiciu de nebuni, după ce în umră cu 20 de ani omorâse trei oameni. Duce cu ea şi o echipă de exorcişti, care vor încerca să scoată răul din femeie.