Dintre cei peste un milion de migranţi din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu care au traversat, anul trecut, Mediterana sau Marea Egee pentru a ajunge în Uniunea Europeană doar puţini peste 1.000 au ajuns în România. Ca o comparaţie, mai la vest, în Ungaria, în primele şapte luni ale anului trecut, până la ridicarea gardului de sârmă, peste 34.000 de migranţi au cerut azil politic. Dintre migranţii care au ajuns în România, peste jumătate sunt sirieni, restul fiind în mare parte irakieni şi afgani. Ţara noastră nu este o destinaţie la mare căutare pentru transfugi pentru că drumul prin România spre Germania este mai lung şi, prin urmare, mai scump. “Preferă rute mai ieftine, din Grecia, prin Bulgaria, Macedonia şi Serbia. Ţinta lor este să ajungă în Spaţiul Schengen, iar prima ţară este Ungaria”, au explicat oficiali din cadrul inspectoratului.

Migranţii plătesc mii de euro

O mare parte din imigranţii care au ajuns anul trecut în ţara noastră provine din Turcia şi ajunge în România, via Bulgaria. Este o rută mai puţin folosită de imigranţi care preferă traseele mai scurte şi ieftine. Rutele în care este inclusă România sunt două: Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – Austria – Germania şi Turcia – România – Ungaria – Austria – Germania. Ruta prin Bulgaria era folosită de traficantul de migranţi Badel Alias, cetăţean german cu origini irakiene. Pe 15 august anul trecut, un grup de opt irakieni trecea fraudulos graniţa României, migranţi aduşi de reţeaua lui Badel. De aici, străinii erau transportaţi spre judeţele Satu Mare şi Timiş, pentru a fi trecuţi ilegal graniţa spre Ungaria. Erau ascunşi în camioane. Fiecare irakian a plătit între 5.000 şi 50.000 de euro, pentru a ajunge în Germania. Gruparea a fost descoperită de procurorii DIICOT, care au trimis membrii reţelei în judecată.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Ascunşi în spatele frigiderelor

Pentru a nu fi depistaţi de aparatele cu termoviziune ale Poliţiei de Frontieră, cele care indică căldura corpului uman, un grup de transfugi din Egipt şi Afganistan a apelat la frigidere. Poliţia de Frontieră şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişinău Criş, judeţul Arad, au depistat o astfel de reţea. Şapte pakistanezi, doi afgani şi un egiptean au fost prinşi într-un automarfar Volvo care tracta o remorcă. Autovehiculul a încercat să treacă graniţa pe la punctul de trecere a frontierei Varşand, judeţul Arad. Şoferul a declarat că transporta în remorcă frigidere spre Verona, Italia. Poliţiştii de frontieră au descoperit că în spatele frigiderelor erau ascunşi într-un spaţiu de 3 mp cei zece transfugi. Migranţii au plătit câte 1.500 de euro pentru a fi transportaţi spre vestul Europei.

Pe Prut sau Marea Neagră

Cei care nu au frigidere se ascund în automarfare, iar unii îşi încearcă norocul intrând în România pe apă. Trec înot Prutul, râu care desparte România şi Republica Moldova. Astfel, anul trecut, în luna aprilie, 15 transfugi (sirieni şi afgani) au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Huşi, judeţul Vaslui, cu ajutorul sistemului de termoviziune, după ce au ieşit din apă. Ultima variantă pentru migranţii afroasiatici de a ajunge în România este să se ascundă pe nave care ajung în portul Constanţa, pe Marea Neagră. Din acest motiv, Petre Tobă, ministrul afacerilor interne (MAI) a anunţat, la începutul lui martie, că a securizat graniţa maritimă pentru a evita ca un flux importantant de imigranţi să ajungă în ţara noastră.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Cele trei rute sunt întrerupte fie de polițiștii de frontieră români, fie de cei maghiari sau austrieci

Cele trei rute sunt întrerupte fie de polițiștii de frontieră români, fie de cei maghiari sau austrieci

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Incredibil! Câți bani câștiga Elena Lasconi când lucra la PRO TV: "Câștigam în 40 de minute cât câștig acum într-o lună". Ce salariu are ca primar
Viva.ro
Incredibil! Câți bani câștiga Elena Lasconi când lucra la PRO TV: "Câștigam în 40 de minute cât câștig acum într-o lună". Ce salariu are ca primar
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Locul din România care te transportă într-o lume de basm. Iarna durează șase luni pe an, iar peisajele îți taie răsuflarea
FANATIK.RO
Locul din România care te transportă într-o lume de basm. Iarna durează șase luni pe an, iar peisajele îți taie răsuflarea
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Observatornews.ro
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI