Alegerile pentru Congres

Pe lângă alegerea celui de-al 47-lea președinte, milioane de alegători americani vor decide soarta membrilor aleşi ai Congresului, format din două camere legislative la fel de puternice: Camera Reprezentanţilor şi Senatul.

Camera Reprezentanţilor: cele 435 de mandate vor fi reînnoite, pentru un mandat de doi ani, pe districte electorale. Republicanii domină camera inferioară cu o marjă îngustă, dar după ce Joe Biden s-a retras din cursa pentru Casa Albă în favoarea Kamalei Harris, democraţii speră să reia controlul asupra acestui for legislativ.

Senat: 34 din cele 100 de mandate din camera superioară sunt în joc, pentru un mandat de şase ani. Democraţii, care au o majoritate de un mandat în Senat, au sarcina dificilă de a apăra două treimi din locurile puse în joc. Republicanii sunt favoriţi şi intenţionează să întoarcă rezultatul.

America este polarizată, dar nu este neobişnuit ca, la începutul unei preşedinţii, acelaşi partid să controleze atât executivul, cât şi ambele camere ale Congresului, adică toate pârghiile majore ale puterii federale, subliniază Pew Research Center.

Unsprezece mandate de guvernatori în joc

Unsprezece din cele 50 de state americane vor alege noi guvernatori. Cea mai puternică personalitate politică dintr-un stat, guvernatorul deţine puterea executivă asupra foarte multor competenţe care nu intră în atribuţiile guvernului federal.

În Carolina de Nord, unul dintre statele-cheie ale alegerilor prezidenţiale, republicanul Mark Robinson, susţinut de Donald Trump, şi-a menţinut candidatura în pofida informaţiilor din presa americană potrivit cărora acest viceguvernator afro-american ar fi publicat mesaje pro-sclavie şi pro-naziste pe un site pornografic în anii 2010, ceea ce el neagă.

Avortul, decis la referendum în mai multe state

De la abolirea în 2022 a garanţiei federale la avort de către o Curte cu majoritate conservatoare, problema avortului nu a părăsit dezbaterea publică.

Democraţii folosesc „drepturile reproductive” ca sperietoare pentru a descuraja în special femeile să voteze republicani.

Americanii vor vota dacă statele ar trebui să garanteze dreptul la avort în nu mai puţin de zece dintre ele. Iar în jumătate dintre acestea (Florida, Arizona, Nebraska, Missouri, Dakota de Sud), rezultatul ar putea însemna o schimbare concretă a accesului la acest drept.

În Florida, al treilea cel mai populat stat din SUA, avortul a fost restricţionat din luna mai la şase săptămâni de sarcină, adică înainte ca multe femei să ştie că sunt însărcinate. Alegătorii vor putea opta pentru ca avorturile să fie permise până în momentul în care fătul poate supravieţui în afara pântecelui mamei (viabilitate, aproximativ 24 de săptămâni). Pentru a realiza acest lucru, „amendamentul 4” are nevoie de 60% din voturi. Conform sondajelor recente, adoptarea sa rămâne foarte incertă.

Mii de scrutine locale

Zeci de alte referendumuri privind o mare varietate de probleme vor fi organizate în Statele Unite. În Colorado, de exemplu, alegătorii vor decide dacă să interzică sau nu „vânătoarea de trofee”, cu alte cuvinte uciderea pumelor sau a lincșilor. Iar în Maine, ei vor decide dacă să schimbe steagul.

Mii de posturi vor fi reînnoite şi la nivel local: legislativele de stat, judecătorii, primarii şi consiliile locale, comitate și şerifii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News