În timpul unui interviu cu jurnalista americană Hoda Kotb pentru NBC News, Celine Dion s-a confesat cu privire la afecțiunea neurologică rară de care suferă. Ea a dezvăluit că la început a păstrat tăcerea pentru că încă încerca să înțeleagă ce se întâmplă cu sănătatea ei. „Ce voiai să spun? Am… ce?”, a reacționat Celine Dion. „Nu știam ce se întâmplă”.

Cântăreața a început să aibă primele simptome ale acestei afecțiuni, care provoacă spasme musculare debilitante, în timpul turneului său mondial „Taking Chances” din 2008. Abia în decembrie 2022, Celine Dion și-a făcut curaj și a anunțat într-un videoclip pe Instagram că își amână o serie de spectacole din cauza bolii cu care a fost diagnosticată.

Celine Dion: „Să-i mint pe oamenii care m-au adus unde sunt astăzi nu mai puteam”

„Nu mi-am dat timp, nu m-am oprit și astfel nu mi-am dat seama”, a rememorat Celion Dion, precizând că în momentul în care a început să observe primele semne ale afecțiunii sale, regretatul ei soț, René Angélil, urma un tratament pentru cancer la gât. „Și soțul meu se lupta pentru propria viață”, a spus ea, conform People.

„A trebuit să-mi cresc copiii, a trebuit să mă ascund. A trebuit să încerc să fiu o eroină”. În cele din urmă, Celine Dion spune că a simțit că trebuie să spună adevărul despre problemele cu care se confruntă. „Nu mai puteam să fac asta”, a spus ea. „Să mint pentru mine, povara era prea mare. Să-i mint pe oamenii care m-au adus unde sunt astăzi nu mai puteam să o fac”.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Din cauza bolii, Celine Dion a suferit mult, ea a spus: „Am avut coaste rupte la un moment dat, pentru că uneori, când este foarte severă…”. Jurnalista a intervenit: „Poţi să ai spasme atât de puternice încât să ți se rupă o coastă?”. Artista imediat a aprobat.

Celine Dion a mai spus că, atunci când are spasme musculare în gât, „este ca și cum cineva te strangulează, ca și cum cineva îți împinge laringele”, și a explicat că poate vorbi doar la un anumit ton atunci când are spasme.

„Dar poate fi, de asemenea, în zona abdominală, în coloana vertebrală, în coaste”, a adăugat ea, descriind crampe în mâini: „Este o crampă, dar este ca și cum ar fi într-o poziție în care, parcă, nu le poți debloca”.

Trailer for Celine Dion documentaryIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

În curând, pe 25 iunie, un documentar de lungmetraj despre boala ei, „I Am: Celine Dion”, va fi difuzat pe Prime Video. Filmul este regizat de Irene Taylor.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Filmul de pe Netflix la care să te uiți în perioada Crăciunului. E o comedie diferită de cele cu care te-ai obișnuit
FANATIK.RO
Filmul de pe Netflix la care să te uiți în perioada Crăciunului. E o comedie diferită de cele cu care te-ai obișnuit
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Cât costă patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus de Crăciun, în staţiunea Cavnic. Gradul de ocupare este de 100%
Observatornews.ro
Cât costă patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus de Crăciun, în staţiunea Cavnic. Gradul de ocupare este de 100%
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI