ComenteazăÎn august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei (Franța, Anglia, Rusia), „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă. Miza era Ardealul.
După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania, asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi, în toamna anului 1916, o serie de înfrângeri zdrobitoare. Aceste evenimente vor forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București.
Puterile Centrale erau sigure de succes facil pe frontul de est
În acest context, cancelarul Imperiului German, Theobalt von Bethmann-Hollweg, și ministrul de Externe al Austro-Ungariei, Ottokar Czernic, semnează un document la Viena prin care se prevede anexarea României la Austro-Ungaria. Puterile Centrale erau sigure de succes facil pe frontul de est în acel moment. Idealul României Mari se apropia de o catastrofă a Regatului României.
Situația urma să se răstoarne însă în primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou corp de ofițeri superiori: generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu și Văitoianu.
Din acel moment, România a început să beneficieze de sprijinul substanțial al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata României fiind reorganizată și instruită pe baze moderne adaptate cerințelor războiului.
Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reușindu-se, în faza inițială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Sovieticii ne-au pus bețe în roate încă de la apariția lor în istorie
Planificatorii militari români intenționau să continue dezvoltarea aceastei ofensive, pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluției în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri și trecerea din nou la defensiva strategică.
Situația pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încât, după ce Rusia Sovietică a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistițiul și apoi să fie nevoită să iasă din război și să semneze o pace separată în condiții umilitoare, dar nu dezastruoase, în primăvara lui 1918.
Refuzul Regelui Ferdinand, care a amânat la nesfârșit gestul formal de a semna acest tratat, a făcut posibilă reînceperea ostilităților, în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul României de stat beligerant la Conferința de Pace de la Paris. A urmat făurirea României Mari.
Citește și:
De ce îl votează rușii pe Vladimir Putin și sunt pregătiți să-l facă cel mai longeviv președinte după Stalin