”Ca urmare a bombardamentelor periodice, infrastructura centralei a fost afectată şi există riscul de scurgeri de hidrogen şi de pulverizare de substanţe radioactive”, a transmis Energoatom, într-un comunicat, adăugând că există şi ”un risc ridicat de incendiu”.

De cealaltă parte, Ministerul Apărării rus a acuzat armata ucraineană că a bombardat centrala de la Zaporojie ”de trei ori” în ultimele 24 de ore.

Centrala nucleară de la Zaporojie a fost deconectată de la reţeaua electrică joi, pentru prima dată în istoria sa, în urma unui incendiu cauzat de un bombardament care a avariat liniile de comunicație.

Cele două reactoare funcționale ale centralei au fost între timp reconectate la rețeaua electrică, potrivit Energoatom, dar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că situația rămâne „foarte riscantă și periculoasă”.

Situată în sudul Ucrainei, centrala nucleară de la Zaporojie a fost cucerită de soldații ruși la începutul lunii martie, în primele zile ale invaziei. De atunci, numeroase bombardamente au avut loc în jurul centralei, de care forțele ruse și ucrainene s-au acuzat reciproc.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News