O parte din personalul medical de la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, unde o asistentă UPU a fost depistată inițial ”pozitivă”, apoi ”negativă” la testul pentru coronavirus, a fost carantinat la ”Conacul dintre vii”.
Înainte de pandemia de coronavirus, ”Conacul” funcționa ca o pensiune de lux, bazată pe turism ecologic și pe rezervări ferme. La evenimentele organizate, în funcție de numărul de partcipanți, cazarea într-o ”dublă” costa între 150 și 180 de euro.
Unitatea deținută de Livia Tăriceanu, 63 de ani, a doua soție a actualului președinte ALDE, are 49 de locuri de cazare, restaurant și cramă.
Pentru fiecare persoană cazată într-un centru de carantină, statul decontează 300 de lei, alocația de cazare de 230 lei/ zi și indemnizaţia de cazare, care cuprinde, între altele, trei mese, în valoare de 70 lei/zi.
Conform unor informații obținute de Libertatea, Livia Tăriceanu a pus la dispoziție conacul de lux în mod gratuit, situație în care alocația de cazare este de 50 de lei/zi.