• Laboratorul COVID-19 de la UMF e gata de vineri, 3 aprilie, are capacitate de 400 de teste/zi, dar nu a primit decât marți, 7 aprilie, câteva teste de realizat
  • În cinci zile – 3 – 7 aprilie, la Iași, centru regional de testare pentru toată Moldova, s-au efectuat sub 140 de teste / zi deși capacitatea este de maximum 750
  • Libertatea a aflat că în zilele acestea multe dintre probele de la DSP-urile din țară au plecat către analiză la operatori privați, Sanador prelucrând, spre exemplu, 276 de probe doar de la Suceava în ultimele 10 zile
  • Cadrele medicale din Iași apelează la laboratoarele din Iași, cerând un protocol de testare adaptat lor, dar DSP Iași le spune răspunde că nu se încadrează în diagnosticul de caz pentru a putea fi testate, deși aparatele stau nefolosite
  • Ministrul sănătății a aflat de la reporterii Libertatea de situația de la Iași, a spus că „există o problemă” și a explicat că, din contră, procedurile în vigoare ar trebui să permită testarea mult mai multor persoane

Iașiul a avut probleme cu testarea încă din primele momente ale epidemiei, agravate odată cu dezvoltarea focarului de la Suceava.

Mai multe surse medicale au explicat pentru Libertatea că erau zile în care veneau și sute de teste din județul vecin, însă capacitatea de testare de la Spitalul de Boli Infecțioase era de maximum 50-60 de teste pe zi, fiindcă lucrau cu un aparat vechi, care nu avea un extractor ARN automat și aveau – ca și astăzi – un singur angajat care lucra 12 ore la prelucrarea probelor. Fapt confirmat și de managerul Spitalului de Boli Infecțioase, Carmen Dorobăț, care declara, săptămâna trecută, că ar dori să mai angajeze un specialist care să prelucreze probe în cadrul spitalului.

Între timp, situația în Iași s-a îmbunătățit
considerabil. Ministerul Sănătății a trimis la Iași un aparat Real Time PCR la
Spitalul de Boli Infecțioase, care a primit și ca donație un extractor automat
ARN, astfel că acum se pot realiza până la 140 de teste la zi.

 Institutul
Regional de Oncologie a pus la bătaie personalul de la un centru de cercetare
din instituție care reușea să facă, în zilele în care probele de la Suceava
erau fără sfârșit, și câte 200 de teste pe zi. Iar de vineri, 3 aprilie,
Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a anunțat public ce pregătise
deja de la începutul săptămânii trecute: un laborator cu două aparate Real-Time
PCR și două echipe a trei persoane care să lucreze oricât de mult ar fi fost
nevoie, cu capacitatea maximă de 400 de teste pe zi.

Situația din Moldova părea sub control, în contextul în
care cel mai mare număr de probe care erau în așteptare la Spitalul de Boli
Infecțioase nu depășea 500 pe zi, iar capacitatea totală pe centrul regional
putea ajunge în prezent și până la 750 de teste pe zi.

Testele de la Suceava pleacă spre București sau la
privați, iar centrele din Iași sunt ”în așteptare”

Vineri, 3 aprilie, în prima zi în care s-au deschis
oficial ușile laboratorului de la UMF părea a fi o „perioadă mai liniștită” –
la IRO nu se mai testaseră probe de două zile, iar cei de la Boli Infecțioase
le-au transmis că vor fi contactați când vor avea nevoie.

Nici până marți, 7 aprilie, nu a venit vreo solicitare
mare de testare înspre laboratorul celor de la UMF, ci doar câteva teste.

Explicația oficială? Spitalul de Boli Infecțioase face față numărului de solicitări. „Da, nu am trimis nici un test spre UMF și IRO a lucrat mai puține pentru că zilele acestea au fost mai puține teste primite, avem zero probe în așteptare”, a declarat luni, 6 aprilie, Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase pentru Libertatea.

Deși era invocată o „perioadă mai liniștită”, Suceava nu
începuse testările cu aparatele care au fost donate unității medicale, însă
numărul cazurilor creștea alarmant.

Pe 3 aprilie la Suceava erau raportate de către Grupul de
Comunicare Strategică 866 de cazuri, pe 4 aprilie – 967, pe 5 aprilie – 1.215
și pe 6 aprilie – 1.228. Prin urmare, în zilele în care la Iași numărul de
teste efectuate nu trecea de capacitatea Spitalului de Boli Infecțioase
(maximum 140 de teste pe zi), la Suceava se înregistrau sute de cazuri
confirmate, numărul testelor efectuate fiind – așa cum au precizat surse DSP
Iași pentru Libertatea – de cel puțin două ori mai mare. „Da, este evident că
probele de la Suceava se mai testează undeva, la București cred, dar nu știu
exact unde și ce să vă spun”, a spus și Carmen Dorobăț.

Sanador primește de la toate DSP-urile din țară

Mai multe surse din sistemul medical au spus că testele
care nu veneau la Iași erau în principal trimise către laboratoare din mediul
privat.

La o solicitare a Libertatea, cei de la Sanador au precizat că au fost avizați să desfășoare activități „pentru identificarea virusului 2019-nCOV”, iar pe data de 27 martie a fost încheiat un contract cu Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București în baza căruia primesc probe COVID-19 de la toate DSP-urile din țară.

„De la DSP Suceava, Sanador a lucrat 276 de probe
începând cu data de 27 martie 2020. Serviciile de testare se decontează în baza
contractului cu DSPMB, iar valoarea decontului este de 200 de lei / test,
conform Ordinului 479/22.03.2020”, se precizează în răspunsul primit.

Rapiditatea cu care Sanador a fost avizat să desfășoare activități pentru identificarea noului coronavirus în Programul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile Prioritare – COVID-19 este justificată: a fost inclus în ordinul ministrului sănătății din 22 martie care valida mai mulți operatori privați și de stat ca fiind centre de testare.

Ministrul sănătății: ”O gestionare ineficientă a resurselor”

Contactat telefonic, Nelu Tătaru, ministrul sănătății, recunoaște că nu știa despre situația de la Iași și că, din perspectiva sa, este vorba de o gestionare ineficientă a resurselor, dar că se va interesa de ce s-a ajuns în situația aceasta. El a mai precizat că intenționează, la nivel național, să se desfășoare o repartizare a testelor în patru-cinci centre mari, care au capacitate, iar centrele mici, inclusiv cele de la spitalele de boli infecțioase, să testeze în principiu pacienții internați pentru a putea elibera cât mai repede paturi în cazul celor vindecați.

„O să mă interesez, părerea mea este că 100 și ceva de teste este foarte puțin pentru Iași, dacă mă raportez că acum o săptămână erau 500 de teste care așteptau să fie realizate la Suceava. E clar că ceva nu merge acolo, mai ales că știu că aparatul de testare de la IRO are o capacitate mare. Ori se dirijează către anumite locuri testele și în altele nu se fac. Am avut și zile cu 3.000 de teste făcute, dar nu sâmbătă și duminică, atunci când observ că se fac cu 1.000 de teste mai puțin. Avem capacitate să lucrăm mult mai mult, la câte aparate avem în momentul de față, dar trebuie să ținem cont și de resursa umană. Am lăsat fiecare județ să coordoneze testele, dar se pare că nu asta este soluția, că nu folosesc corespunzător resursele”, a mai declarat Nelu Tătaru. 

Medic epidemiolog: „Spitalele sunt în delir în momentul
de față”

Pe de altă parte, văzând că există o capacitate de
testare neutilizată la nivelul centrului Iași, personalul medical a încercat să
abordeze cele două laboratoare – de la UMF și de la IRO, pentru a solicita
testarea periodică a personalului medical. Mai ales că dintre aceștia, în
special la spitalele mari, cu unități sau compartimente pentru primirea
urgențelor, există contacte permanente cu pacienți care prezintă
simptomatologie de infecție respiratorie acută. Mai mulți medici și persoane
din conducerea spitalelor din Iași au declarat pentru Libertatea că de la DSP
li s-a transmis, de altfel conform legii, că „nu se încadrează diagnosticului
de caz”.

„Spitalele sunt în delir în momentul de față, pentru că există un blocaj dat inclusiv de definiția de caz, pe care DSP o respectă cu sfințenie, respectă acel protocol ad literam și totul se blochează complet legal. Spre exemplu, în protocolul de testare se spune că se încadrează la capitolul caz suspect pacienții cu «pneumonie fără altă etiologie care să explice pe deplin tabloul clinic». Vine pacientul la Urgențe cu traumatisme, inconștient, trebuie tratat, de unde să știi etiologia pneumoniei? Rezultatul testului vine în câteva ore în cel mai bun caz – personalul medical ce face între timp, se izolează, nu mai tratează alți pacienți?”, a declarat pentru Libertatea un epidemiolog, angajat într-un spital cu compartiment de primire a urgențelor din Iași.

DSP Iași: nu se fac teste decât persoanelor cu
simptomatologie

Acesta a explicat că zilnic sunt pacienți internați ce au simptome care pot fi asociate cu noul coronavirus, dar care sunt greu de diagnosticat și de introdus în lista pentru testare, pentru că aceasta e foarte restrictivă, iar dacă starea lor nu se agravează, sunt tratați și apoi trimiși la domiciliu. Iar personalul medical rămâne cu întrebarea – dacă aveau o formă ușoară?

Starea de fapt e confirmată și de directorul DSP Iași,
care a explicat că nu se fac alte teste de coronavirus în afară de protocolul
stabilit pe 3 aprilie. Iar dat fiind faptul că s-a decis ca persoanele aflate
în carantină să nu fie testate decât dacă au simptomatologie specifică, a
scăzut și numărul general al testelor.

„Se testează sub 150 de teste pe zi, pentru că acesta este numărul de teste recoltate la nivelul județelor din Moldova, mai exact acum din Iași, Botoșani și Bacău. Există o metodologie care spune care sunt persoanele supuse testării. Nu se face testare la cerere, nici măcar pentru personalul medical, trebuie să fie recomandare de la un medic epidemiolog pe baza unei anchete – sau să fie simptomatici. Este o etapă acum, să nu uităm că la început nici la Boli Infecțioase nu erau foarte multe solicitări de testare, apoi a fost valul de la Suceava cu câteva sute pe zi”, a declarat Lucian Indrei, directorul DSP Iași.

Ministrul sănătății îi contrazice în ceea ce privește procedura de identificare a suspecților COVID-19

Ministrul a explicat că pe actuala procedură ar trebui să fie testați automat toți pacienții care au orice fel de pneumonie sau infecție respiratorie medie sau acută, mai ales dacă ajung în spital și cu alte probleme. Nelu Tătaru a punctat că persoana respectivă poate să nu aibă nici o legătură cu o altă persoană care să fie confirmată cu noul coronavirus; va fi testat oricine are o infecție respiratorie, mai ales dacă e vorba de persoane instituționalizate, cum e cazul bătrânilor din azile.

„Vrem să lărgim aria de testare pentru toți cei din prima
linie. Dacă avem un caz cu suspiciune de COVID confirmat măcar în parte, îi
testăm pe toți care au avut contact cu el. Dacă a fost dus pe scări la
radiologie, îi testăm pe toți care au mers în acele momente pe trepte, chiar
dacă nu sunt contact direct să fi stat 15 minute lângă el, tot timpul. Vedem
altfel că apar focare și ancheta ne spune că nu știm de unde au plecat, de
aceea vreau să mergem pe anchete cât mai extinse, să testăm cât mai mult.
Personalul medical trebuie să înțeleagă că dacă îi testăm astăzi, le dăm o
speranță astăzi, dar ei merg și mâine la serviciu și nu pot să le dau aceeași
speranță și mâine”, a declarat Nelu Tătaru.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News