Pentru vaccinarea la centrul care își va desfășura activitatea zilnic între 10.00 și 19.00, în parcarea Centrului Comercial „Deva Shopping City”, nu este nevoie de programare.
- Persoanele pot veni doar cu mijloacele de transport, fie personale – autoturisme cu capacitate maximă de patru plus unu persoane – sau mijloace de transport în comun, gen taxi sau alte tipuri similare de transport.
- În zona de triaj este nevoie ca persoana care dorește să se vaccineze să prezinte un document de identitate și este recomandat să se prezinte cu chestionarul de triaj și cu cel de consimțământ completate.
- Aceste documente pot fi descărcate accesând site-ul DSP, la următoarele link-uri: https://asphd.ro și https://asphd.ro/wp-content
- Dacă persoanele nu se prezintă cu documentele completate, acestea se primesc de la organizatori, se completează sub supravegherea medicului, se evaluează criteriile medicale.
- Vaccinarea se efectuează fără ca persoana să coboare din autoturism apoi se face înscrierea în „Registrul electronic naţional al vaccinărilor”.
Capacitate de vaccinare: 500 de persoane zilnic
Tipul de vaccin folosit este Pfizer/ BionTech, organizatorii fiind pregătiți pentru vaccinarea a peste 500 persoane zilnic.
Prefectul Călin Marian recomandă persoanelor care doresc să se vaccineze să se prezinte în număr cât mai mare la acest centru și mulțumește instituțiilor implicate în această acțiune: DSP, Primăria Deva, Crucea Roșie, STS și Inspectoratele de Jandarmi, Poliție și Situații de Urgență.
În județul Hunedoara sunt funcționale 15 centre fixe de vaccinare. Până pe 20 aprilie 2021 au administrate 78.350 doze de vaccin anti COVID 19. (49.701- prima doză și 28.649 – a doua doză).
Foto: Facebook Insituția Prefectului Hunedoara
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro