• Un document obținut de Libertatea arată că centrul a cerut modificarea capacității sale abia în seara de 11 aprilie, la două săptămâni după ce locul se transformase într-un focar de COVID-19.
  • Iar Ministerul Muncii a aprobat modificarea capacității miercuri, 22 aprilie, dar a datat documentul cu 21 aprilie.

Căminul pentru persoane vârstnice Sfântul Ilie din Galați, administrat de Asociația Șerban și Asociații, și-a obținut licența de funcționare pe 9 octombrie 2017, pe o perioadă de 5 ani. Era menționată o capacitate de 66 locuri.

În octombrie 2017, capacitatea menționată a căminului era de 66 de locuri

Între timp, centrul s-a extins. Azilul a obținut de la Direcția Județeană de Sănătate Publică o autorizație sanitară pentru 137 de pacienți în 4 aprilie 2019. 

Dar căminul de bătrâni trebuia să anunțe la Ministerul Muncii această modificare, instituția responsabilă de licențierea furnizorilor de servicii sociale.

Conform Normelor Metodologice din 19 februarie 2014 de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, furnizorul trebuie să notifice Ministerul Muncii “asupra oricăror modificări referitoare la serviciul social pentru care a obținut licența de funcționare intervenite după acordarea acesteia”.

Anunțul către Ministerul Muncii
l-au făcut la două săptămâni după focarul de COVID

Abia în seara 11 aprilie 2020, centrul a trimis către Ministerul Muncii un mesaj prin care îi anunța că modificaseră capacitatea de cazare a azilului.

La data aceea, trecuseră două săptămâni de când căminul se transformase într-un focar de COVID-19 și fuseseră confirmare trei decese. În plus, pe 7 aprilie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a deschis un dosar penal pe numele directoarei centrului pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Mesajul trimis de Centrul Sfântul Ilie către Ministerul Muncii, pe 11 aprilie

Ministerul Muncii a cerut AJPIS Galați să monitorizeze azilul

În urma mesajului trimis de către căminul Sf. Ilie, Ministerul Muncii a transmis pe 14 aprilie o solicitare către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați, prin care cere să se realizeze o vizită de monitorizare la azil. 

AJPIS este un braț al Ministerului Muncii în teritoriu. 

AJPIS Galați a spus că nu e nevoie, explicând că azilul este în carantină și că inspectorii sociali au realizat deja o vizită de monitorizare anul trecut în noiembrie, în urma căreia au constatat că centrul respectă standardele minime de calitate în procent de peste 75%.

Ministerul Muncii a modificat capacitatea pe 22 aprilie, dar a datat documentul ca fiind de pe 21 aprilie

După ce ziarul Libertatea a trimis adrese oficiale, ministerul condus de Violeta Alexandru a aprobat între timp modificarea capacității azilului. Acum apare o capacitate de 137 de locuri. 

Schimbarea a fost făcută din calculator, fără controale suplimentare, deși centrul este în mijlocul unui scandal public uriaș. Iar documentul, deși datat pe 21 aprilie, a fost însă creat pe 22 aprilie, ora 9.02 a.m.

Lista anterioară cu căminele de bătrâni licențiate, actualizată pe 13 aprilie, a fost ștearsă din baza de date a Ministerului Muncii.

„404 – această pagină nu există sau nu este disponibilă”, mesajul afișat în baza de date a MM

Dar în lista de pe 6 aprilie 2020, încă online, se observă că e trecută o capacitate de 66 locuri.

În urma solicitării făcute de Libertatea, AJPIS Galați a transmis următorul răspuns:

“Numărul de 66 de locuri care a apărut pe site-ul MMPS s-a datorat faptului că furnizorul de servicii sociale, la solicitarea licenţei de funcţionare, transmis către minister a anexat o autorizație sanitară cu o capacitate de 66 locuri.

La efectuarea vizitei în teren de către inspectorii sociali a fost prezentată autorizaţia sanitară pentru o capacitate de 111 locuri. Ulterior furnizorul a obţinut o nouă autorizaţie sanitară de funcţionare pentru o capacitate de 137 de locuri. La acest moment în e-Registru s-a modificat capacitatea, în concordanță cu avizele existente, la 137 locuri”.

Bătrânii erau flămânzi când au ajuns în spital. “Primele zile când
i-am adus, au mâncat săracii!”

Bătrânii din azil sunt internați acum la Spitalul General Căi Ferate Galaţi și la Spitalul de Boli Infecțioase Galați. 

Au venit foarte neîngrijiți din azil. Se cunoaște când un pacient este nehrănit. Nu au fost nici spălați. Personalul medical a avut și încă are foarte mult de lucru cu ei.

Managerul Spitalului General Căi Ferate Galaţi, Carmen Şerbănescu

“Primele zile când i-am adus, au mâncat săracii! Erau cu adevărat nehrăniți”, adaugă Șerbănescu.

În jur de 35 de pacienți de la azil au fost internați la Spitalul CFR, din care cinci au decedat până acum. Un pacient de peste 80 de ani, care a murit la două zile după ce a fost internat, avea 50 de kilograme. 

Au fost aduși în spital fără documente, fără medicamente

“La început au venit fără documente, fără medicație”, a spus managerul Spitalului de Boli Infecțioase Galați, Mihaela Debita.

“După ce am insistat, am primit săculeți cu medicație, cu scheme de tratament. Știți cum e la început, până s-au dezmeticit. Nu era nimeni acolo. Au fost și infirmierele, și asistentele de acolo internate”.

Aceasta spune că le-a cerut șefelor de secție să menționeze în foaia fiecărui pacient starea în care era când a venit. “O parte nu mâncaseră, o parte cu comorbidități, o parte au decedat”.

Chiar le e foame, sunt ca vrăbiuțele cu ciocurile deschise și așteaptă să li se dea de mâncarea.

managerul Spitalului de Boli Infecțioase Galați, Mihaela Debita

În urmă cu câteva zile, erau internați în jur 40 de pacienți veniți din azil. Între timp, unii au murit sau au fost transferați la alt spital din oraș. “Am două partere ocupate doar cu ei, pentru că nu îi poți duce la etaj, neavând lift”.

Managerul a explicat că cei mai mulți dintre pacienți sunt într-o stare rea. 

“Forme ușoare nu are nici unul. Având în vedere asocierea de comorbidități, formele sunt deosebite. O parte dintre ei sunt spre comă, pe o parte din ei îi primește Terapia Intensivă de la Județean. Unii au saturație scăzută. Intervenim cu tratament, își mai revin. Iar desaturează. Au o evoluție ciclică”, explică managerul Spitalului de Boli Infecțioase.

Pacienții au rămas singuri în azil

Odată cu îmbolnăvirea și izolarea cadrelor medicale din azil, bătrânii au rămas singuri. Nu s-a mai ocupat nimeni de ei.

Când ministrul sănătății Nelu Tătaru a ajuns acolo pe 7 aprilie, mai erau doar doi angajați și “60 de bătrâni instituționalizați, în loc de 137, cât erau de toți”, a spus acesta pentru Libertatea.

“A fost o transmitere instituțională, în care toată lumea a luat de la toată lumea”, adaugă ministrul.

Nu e foarte clar câte zile a funcționat centrul așa și cât a durat până s-a relocat personal din spitalele de stat. Părțile implicate se contrazic între ele. 

Centrul Sf. Ilie acuză autoritățile

Pe de o parte, Centrul Sf. Ilie spune că a solicitat ajutor de la instituțiile statului, dar nu l-a primit la timp. 

Pe de altă parte, cadre medicale de la Spitalul General Căi Ferate Galaţi, trimise acolo să ajute pe 5 aprilie, spun că nu au fost primite de angajații rămași în centru.

“A fost o altercație între niște infirmiere de acolo și o asistentă, acuzând-o pe asistentă de ce a chemat ajutorul. Directorul medical, care a fost și el acolo, m-a sunat și m-a lăsat să ascult la telefon discuția extrem de aprinsă”, a spus managerul Spitalului General Căi Ferate Galaţi, Carmen Şerbănescu. “Ce să facem? Ne gonesc, uite nu vor să ne lase”.

În cele din urmă, au fost aduse patru cadre medicale de la două spitale de stat din Galați. 

Centrul a trecut în administrarea DGASPC Galați pentru o singură zi, dar apoi a fost ajuns din nou în administrarea proprietarilor săi, după ce unul dintre aceștia a ieșit din izolare.

Acum e administrat de fiica proprietarei, Angela Ciorîță. Aceasta este ofițer – asistent social la Administrația Națională a Penitenciarelor, dar și-a luat concediu fără plată două luni.

Cum s-a petrecut contaminarea centrului

Azilul s-a transformat într-un focar de COVID-19 printr-un cumul de factori, conform investigației DSP.

Ancheta epidemiologică a DSP Galați a arătat că virusul a fost introdus în azil chiar de către soțul proprietarei, care a fost într-o excursie în Turcia. Acesta s-a întors pe 20 martie, când Turcia nu era nici măcar în zona galbenă.

Abia pe 21 martie, Turcia a fost inclusă pe lista galbenă, dar autoritățile locale nu au reușit să-i notifice în timp util pe toți cei care fuseseră în excursie.

Abia după ce au făcut rost de listele celor care fuseseră în excursie, au început să îi caute pe fiecare în parte. Proprietarii azilului a fost anunțați abia pe 25 martie, seara, să se izoleze la domiciliu.

Între timp, Maria Medeleanu, care deține căminul, a continuat să meargă la muncă. Aceasta a spus că și-a luat toate măsurile de protecție, a purtat mască și mănuși la muncă.

Soțul ei a fost dus la spital pe 26 martie și a fost confirmat cu COVID-19 în aceeași zi. A decedat pe 3 aprilie. Soția a fost confirmată abia pe 29 martie. Contacții săi direcți au fost confirmați ca fiind doar patru infirmiere și fiica ei. Acestea au fost izolate la domiciliu.

Bătrânii din azil nu au fost testați, pentru că nu prezentau simptome. La data respectivă, metodologia prevedea că doar persoanele cu simptome pot fi testate. Primele teste în azil s-au realizat abia pe 3 aprilie, la 8 zile după confirmarea soțului proprietarei. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News