Decizia a venit în contextul în care proiectul de lege era blocat de aproape jumătate de an la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor, a transmis Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde.

Proiectul a fost înaintat către Parlament acum un an de zile, pe 12 aprilie 2023, reușind să atragă co-inițiatori de la toate partidele parlamentare.

„Blocajul de la ultima comisie, cea pentru «agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice», a făcut ca inițiativa să fie ajunsă din urmă de noul cod silvic, a cărui adoptare, fiind jalon în PNRR, este estimată pentru actuala sesiune parlamentară. Drept urmare, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a depus textul inițial al proiectului de lege în forma unor amendamente la noul cod, text ce a fost cocreat și agreat în forma sa finală împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde anunţă că a obținut, printr-o asumare instituțională fără precedent, „susținerea oficială a Ministerului Mediului pentru un amendament la noul cod silvic ce vizează includerea arborilor remarcabili în Fondul Forestier Național și asigurarea conservării lor”.

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută
Recomandări
Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

Al treilea și ultimul amendament legat de noul cod silvic pe care platforma civică l-a susținut este cel legat de accesul liber în pădure, pentru recreere.

Noul cod silvic va fi adoptat sub presiunea pierderii banilor din PNRR

„Centura Verde București-Ilfov are nevoie de susținători asumați care să o transforme în realitate. Iar asta presupune «deschiderea ochilor» tuturor factorilor de decizie relevanți, actuali sau potențiali, indiferent de partidul din care ei fac parte și înțelegerea lor profundă asupra faptului că trebuie să își dea mâna pentru realizarea acestui proiect de sănătate publică”, spune Alex Găvan, fondator Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde.

Florin Stoican, cofondator Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde, susţine că noul cod silvic urmează să fie adoptat pe repede înainte, sub presiunea pierderii banilor din PNRR.

„El trebuia adoptat încă de anul trecut. Deși acesta ratează reforma sistemică, conține totuși niște sâmburi de reformă, susținuți de către Ministerul Mediului și foarte mulți politicieni: protejarea pădurilor din jurul Bucureștiului și Ilov ca prim pas pentru constituirea centurii verzi a Bucureștiului, protejarea arborilor remarcabili, acces nerestricționat în pădure, pentru recreere, sau transparentizarea procesului de amenajare a pădurilor”, a transmis Florin Stoican.

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc
Recomandări
Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

Ce este Centura Verde Bucureşti-Ilfov

În contextul poluării dramatice din București și al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, peste 150 de organizații neguvernamentale, grupuri civice și persoane publice, reunite într-un demers APOLITIC sub umbrela Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde și având sprijinul Administrației Prezidențiale, au venit în întâmpinarea politicienilor și a autorităților cu Memorandum-ul pentru Aer Curat, Sănătate și Viitor.

Documentul, în șapte puncte, conține proiectul de lege ce își propune protejarea pădurilor din Ilfov, piatra de temelie a viitoarei centuri verzi, cât și soluții atât la poluarea din București și județ, dar și la cea din alte orașe ale țării.

Centura Verde București-Ilfov este un proiect de sănătate publică cu o puternică componentă socială și antipoluare, cât și de mitigare a efectelor schimbărilor climatice, parte a unei soluții sistemice ce presupune și o semnificativă componentă de mediu.

Printr-o petiție online care a strâns deja peste 11800 de semnături, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde invită cetățenii să se alăture pentru a solicita decidenților politici și executivi măsuri concrete pentru Aer Curat, Sănătate și Viitor. Inițiatorii platformei sunt Alex Găvan, alpinist de altitudine și conservaționist, și Florin Stoican, președinte al asociațiilor Kogayon și Rețeaua pentru Natură Urbană.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Marica13   •   15.04.2024, 11:14

Aceste minciuni PSD iste și peneliste nu țin decât la fraier care Pun botul la vrăjeala lor atât timp cât în București se taie copaci se construiesc blocuri ei vorbe în vânt

Cronos666   •   13.04.2024, 19:15

Faceti public cine sunt cei din comisie si unde locuiesc. Vreau sa le las *** in fata curtilor (ca la bloc nu stau ***) de la ferma mea de vacute.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

K476   •   13.04.2024, 17:25

Foarte buna initiativa. Sper sa intre si padurea Scrovistea, unde sa fie accesul liber. Pt cine nu stie.. Ferdinand a ridicat un palat acolo, dupa care Carol a 2-lea a ridicat un alt palat si l-a demolat pe primul. Dej a demolat a 2-lea palat, dar a lasat o vila pe malul apei. Vila reginei Maria. Dej, apoi Ceasca au ridicat mai multe vile si au transformat padurea într-o curte de vanatoare de 300ha. Fratele lui Gadafi a murit in accident de vanatoare. Ceasca a inchis tot intre calea ferata, Ialomița si DN1. Dupa revolutie Ilici a lasat accesul relativ si a restrans "curtea" . Base a inchis iar tot pana la Ialomița. Marea problema este blocarea pelerinajului istoric, de 15 august, cand toate satele merg la Manastirea Tiganesti (hai sa vad cenzura ca imi sterge denumirea manastirii.. absurzilor). Satul Balteni are numele de la balta care apartinea satului printr-un hrisov din sec XVI-XVII. Nationalizat abuziv, inca abuzeaza altii de el. RAPPS

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
FANATIK.RO
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI