Urna care conținea cenușa lui Castro a fost adusă de soldați la cimitirul Santa Ifigenia din Santiago de Cuba, la 800 km sud-est de Havana. Mii de oameni s-au așezat de-o parte și de alta a drumului și au cântat imnul național la sosirea urnei. Inițial, ceremonia funerară urma să fie televizată, dar presa oficială a anunțat că ceremonia va fi „solemnă, dar privată” cu doar câteva ore înainte.
Liderul revoluţionar a fost înhumat în urma unei ceremonii private, la care au participat mai mulţi invitaţi străini, printre case se numără preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, preşedintele bolivian Evo Morales, dar şi premierul grec Alexis Tsipras şi socialista franceză Segolene Royal. Liderii marilor state au lipsit de la ceremonie, precum și sora lui Fidel Castro, Juanita.
„Nu s-a ținut niciun discurs, a fost foarte sobru, n-au fost decât cenușa care a fost îngropată, și au fost acolo familia, guvernul și toate oficialitățile”, a declarat pentru AFP ministrul francez ecologiei, Ségolene Royal, care a reprezentat Franța la aceste funeralii.
Localitatea Santiago de Cuba a păstrat un loc special în inima liderului cubanez, care şi-a pornit aici revoluţia ce a pus capăt dictaturii lui Fulgencio Batista. Mai precis, fraţii Castro au lansat la 26 iulie 1956 un atac eşuat asupra bazei militare din Moncada, situată la circa 900 de kilometri est de Havana.
Foto: EPA
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9c23ad4c52f8793e305c577f100bb7c3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_bb88aa18d50c8503f9f381943c0753c1.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d14a138df761ff7b57dd3718a56ad73d.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_eaeb23174f774a411cd039c60adad54e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_95740a71f1337693ca2826e0479150f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_94b27e8b9c28c89c9547601e558e9df5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c27c627a1984fa5a7d6426d2afdd3d4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_26144982ade88c8b10be5fe5c6cf17d4.jpg)