Manifestarea este înscrisă pe lista evenimentelor finanțate de Guvernul, prin Ministerul Culturii și dedicate Centenarului Marii Uniri, relatează Agerpres.ro.

„Anul 2018 este unul aniversat şi pentru Festivalul Cerbul de Aur, care împlineşte 50 de ani de la organizarea primei ediţii în 1968, la Teatrul Dramatic, sub numele de Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară ‘Braşov-România, iar ‘Cerbul a fost atunci doar trofeul. Organizatorul principal al festivalului este TVR, în timp ce municipiul Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov vor fi co-organizatori şi vor suporta o parte din cheltuielile de organizare”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre al Consiliului Local Braşov, ce vizează aprobarea participării municipalității din Brașov în calitate de co-organizator al evenimentului „Cerbul de Aur”.

Festivalul Internaţional ”Cerbul de Aur” va începe pe 29 august cu o gală aniversară românească, la care și-au anunițat participarea premianți și trupe prezente la edițiile precedente ale evenimentului.

Spectacolul va fi completat cu imagini din arhiva TVR de la edițiile anterioare ale „Cerbului de Aur”.

Potrivit organizatorilor, următoarele două seri vor fi dedicate concursului. În cadrul evenimentului, o serie de invitați vor susține recitaluri.

În a patra seară va avea loc gala de premiere a câștigătorilor ediției 2018 a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”.

Seara va fi încheiată de recitalul celei mai importante vedete invitate, al cărei nume nu este dezvăluit până ce TVR va finaliza negocierile pentru contract, notează sursa citată.

Manifestarea se va încheia pe 2 august cu Gala Centenară, care va păstra tema tradiţională a muzicii folclorice, însă va fi o reinterpretare a acesteia, într-o manieră modernă.

Printre artiştii care au urcat de-a lungul anilor pe scena Festivalului Internaţional ”Cerbul de Aur”, se număr Diana Ross, Amalia Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas.

Până acum au avut loc 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în 2009.


Citește și Summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un. Moment istoric: Cei doi lideri şi-au strâns mâinile (FOTO&VIDEO)


 

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News