Mai mulţi copii de la o şcoală din Curtea de Argeş şi-au provocat răni pe braţe şi picioare, iar oamenii legii se tem ca elevii să nu fi căzut în capacana jocului „Balena Albastră”, care a provocat peste o sută de sinucideri printre adolescenți, în Rusia.
Astfel, conform stiri.tvr.ro, conducerea Şcolii Gimnaziale Carol I, din Curtea de Argeş, a anunţat poliţia, după ce o elevă a anunțat că una dintre colegele ei, de clasa a VI-a, are mai multe tăieturi pe corp.
Cadrele didactice au verificat și au descoperit că, de fapt, era vorba de nouă copii – cinci fete și 4 băieti – care aveau astfel de răni, toate superficiale.
Și în Târgoviște, acolo unde un copil de 11 ani a murit după ce jocul Balena albastră i-ar fi cerut să se sinucidă, un alt elev a fost salvat din ghearele morții și consiliat de psiholog.
Ionuț Rizescu, psiholog din Târgoviște, a declarat pentru Reporterpenet.ro că în acest moment consiliază un elev de 12 ani pentru a trece de momentul „Balena Albastră”.
Băiatul a avut tulburări de comportament observate la timp de părinții săi, care au apelat la ajutor de specialitate.