Desi a trecut de varsta de 40 de ani, are energia unui tanar de 20 si pune tot sufletul in zecile de planuri de viitor pe care le face pentru copiii cu probleme de vedere. Le intelege temerile si suferintele poate mai bine decat oricine. Din cauza unui accident suferit la nastere, Rodica Colgiu a ramas cu mari deficiente de vedere. Tot ce se afla la distanta mai mare de un metru de ea este invaluit in ceata. A avut insa intotdeauna un suflet de luptatoare si a invatat, incet, incet, sa se ia la tranta cu destinul. Este casatorita, are un copil si din 1990 incoace s-a decis sa-i invete si pe altii ca viata nu e neaparat un film prost. Chiar daca trebuie s-o strabati fara sa te poti ajuta prea mult de ochi.

„Am fost pasionata dintotdeauna de tot ceea ce insemna activitate de cercetas. Iar prin 1990, cand au reinviat aceste activitati si in Romania, am putut sa-mi indeplinesc un vis: sa-i ajut pe copiii de la scoala de ambliopi sa descopere legile si activitatile specifice cercetasiei. E vorba de o activitate complementara scolii, care le dezvolta incredea in ei insisi, ii invata sa se descurce in tot felul de situatii si sa afle o gramada de lucruri noi. Lucrez cu grupe de copii, pe varste si avem tot felul de activitati. Taberele la munte sau la mare sunt insa cele mai iubite de copii. Am colindat nenumarate locuri din tara iar experientele au fost fantastice. Este poate cea mai buna lectie de viata sa vezi un grup de copii, care au probleme serioase cu vederea in varf de munte, invatand, de exemplu, la ce altitudine se afla, dupa mirosul coniferelor”, povesteste Rodica Colgiu.

Chiar daca nu pot admira in toata splendoarea locurile prin care trec, copiii invata „sa simta” frumusetile peisajelor, dupa miros sau dupa auz. Ca orice cercetas adevarat, isi monteaza corturile, invata cum se gateste la un foc facut cu lemne sau ce inseamna orientarea turistica. „De obicei, cercetasii se folosesc foarte mult de harti in astfel de excursii si exercitii de orientare. Acesti copii nu se pot folosi de harti, sunt alte reguli dupa care se ghideaza. Sigur, fiecare grup este insotit si de o persoana care nu are probleme cu vederea, pentru a nu exista nici un risc. O astfel de tabara la munte le da copiilor atata incredere in ei, incat parca au renascut”.

Fiecare tabara si fiecare grup de copii inseamna o experienta de viata unica. Rodica Colgiu zambeste atunci cand incepe sa povesteasca despre o experienta pe care a trait-o intr-o tabara de cercetasi si pe care nu si-ar fi putut imagina niciodata ca o va trai pe propria piele. „Nici prin cap nu mi-a trecut vreodata ca la 40 de ani o sa ajung sa fac exercitii de catarare sau ca o sa ma plimb cu o canoe pe rau. Am participat la o tabara in Anglia, unde au fost cercetasi din toata lumea. Experienta traita acolo a fost uluitoare. E greu de descris ce senzatii traiesti atunci cand esti pentru prima oara intr-o barca, pe rau si trebuie sa stii sa te descurci rapid. Sau cand trebuie sa te descurci in postura de alpinist, sa escaladezi un perete care la prima privire ti se pare imens si imposibil de „cucerit”. Practic, e o lectie de viata”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News