Din verificări s-a stabilit că bărbatul este deţinătorul legal al armelor, dar nu are autorizaţie de vânătoare şi nici drept de acces în fondul de vânătoare al AVPS BUKK.
Cele 62,67 kilograme de carne, trofeul de cerb, armele de vânătoare şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea cercetărilor. Valoarea prejudiciului cauzat este, potrivit specialiştilor, de aproximativ 6.000 de euro.
Ioan H. este cercetat pentru braconaj şi pătrundere fără drept în alt fond de vânătoare. Cu doar două zile în urmă, alţi doi bărbaţi au fost prinşi de poliţişti după ce au braconat un mistreţ pe raza comunei Balcani.